Oamenii de știință vin cu o nouă explicație pentru exploziile care provoacă misterioasele cratere uriașe care par să apară aleatoriu în permafrostul siberian, relatează Business Insider.
Aceste cratere, observate pentru prima dată în 2012, au apărut în permafrostul siberian pustiu, uluindu-i pe oamenii de știință.
Ele pot fi foarte mari, ajungând la 50 de metri adâncime și 20 de metri lățime. Când explodează, aruncă resturi la sute de metri distanță. Mai mult, unele relatări au sugerat că exploziile pot fi auzite la 100 de kilometri distanță.
Oamenii de știință cred că gazul natural fierbinte care se scurge din rezervele subterane ar putea fi la originea craterelor explozive.
Acest lucru ar putea explica de ce craterele apar doar în anumite zone din Siberia.
Zona este cunoscută pentru vastele sale rezerve subterane de gaze naturale, a declarat pentru Business Insider autorul principal al studiului, Helge Hellevang, care este profesor de geoștiință a mediului la Universitatea din Oslo din Norvegia.
„Când schimbările climatice sau încălzirea atmosferei slăbesc cealaltă parte a permafrostului, atunci au loc aceste explozii, doar în Siberia”, a spus el.
Permafrostul captează o cantitate mare de material organic. Pe măsură ce temperaturile cresc, el se dezgheață, permițând acelui material să se descompună. Procesul eliberează metan.
Așa că oamenii de știință au propus în mod natural că metanul care se scurge din permafrost se află la originea craterelor.
Aceasta nu este o ipoteză ieșită din comun. Este vorba despre procesul despre care se crede că duce la termocarsturi, lacuri care apar în zonele în care permafrostul se topește, în care se găsește metan și care pot lua foc.
Dar acest lucru nu explică de ce așa-numitele cratere explozive apar într-o zonă relativ restrânsă.
Doar opt astfel de cratere au fost identificate până acum, toate într-o zonă foarte specifică: peninsulele Yamal și Gîdan din Siberia de Vest, în nordul Rusiei.
Lacurile, în schimb, se găsesc într-o mare varietate de zone în care se găsește permafrost, inclusiv Canada.
Hellevang și colegii săi sugerează că există un alt mecanism în joc: gazul natural fierbinte, care se scurge printr-un fel de defecțiune geologică, se acumulează sub stratul înghețat de sol și încălzește permafrostul de dedesubt.
Acele gaze fierbinți ar ajuta la dezghețarea permafrostului de jos în sus, făcându-l mai slab și mai susceptibil la prăbușire.
„Această explozie se poate produce doar dacă permafrostul este suficient de subțire și de slab pentru a se sparge”, a spus Hellenvang.
Creșterea temperaturilor topește și stratul superior al permafrostului. Acest lucru creează condițiile perfecte pentru ca gazul să fie eliberat brusc, declanșând fie o explozie, fie un „colaps mecanic” cauzat de gaz, care este sub presiune.
Acest lucru creează craterele, sugerează Hellevang și colegii.
Zona este plină de rezerve de gaze naturale, ceea ce susține teoria lui Hellevang și a colegilor săi.
Conform modelului omului de știință, este posibil ca în zonă să fi apărut de-a lungul timpului mai multe cratere, dar care între timp au dispărut, deoarece apa și solul din apropiere au căzut înăuntru, pentru a umple golul.
„Aceasta este o zonă foarte îndepărtată, așa că nu știm cu adevărat numărul real”, a spus el.
„Dacă te uiți la imaginea prin satelit a peninsulei Yamal, există mii de depresiuni asemănătoare unor urme de cratere. Majoritatea sau toate ar fi putut fi termocarsturi, dar ar putea fi și cratere anterioare care s-au format de-a lungul vremii”, a spus el.
Ipoteza a fost publicată luna trecută pe serverul online EarthArXiv. Articolul nu a fost încă validat de alți cercetători.
Editor : M.B.
