Robert Fico este în stare stabilă, dar gravă. Premierul slovac nu va fi încă transferat la Bratislava

Data actualizării: Data publicării:
Robert Fico
Robert Fico, premierul Slovaciei. Foto: Profimedia Images

Starea prim-ministrului slovac Robert Fico s-a stabilizat, dar rămâne gravă, a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii din ţară, în urma tentativei de asasinat de miercuri împotriva liderului central- european, transmite Reuters.

„Intervenţia chirurgicală de ieri, care a durat două ore, a contribuit la un prognostic pozitiv privind starea de sănătate a premierului” Robert Fico, a declarat Zuzana Dolinkova în faţa jurnaliştilor.

De asemenea, viceprim-ministrul Slovaciei a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori, la o distanţă mică, nu va avea loc în zilele următoare.

„Nu a fost nevoie să preluăm oficial atribuţiile oficiale ale lui Fico şi a avut loc o anumită comunicare cu premierul”, a declarat viceprim-ministrul Robert Kalinak reporterilor, în faţa spitalului în care Fico este tratat.

Atacatorul a ajuns în fața instanței

În ceea ce îl privește pe bărbatul suspectat de atentat, acesta a sosit sâmbătă la tribunalul penal din Pezinok, la nord-est de Bratislava, care va decide asupra menţinerii sale în arest provizoriu, informează AFP, potrivit Agerpres.

Bărbatul, identificat de media slovace drept poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a tras miercuri cinci focuri de armă asupra lui Fico şi l-a nimerit de mai multe ori.

Atacul a avut loc în timp de Fico îşi saluta susţinătorii după o reuniune a guvernului relocată în oraşul Handlova, în centrul Slovaciei.

El a fost transportat la spital cu elicopterul şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale ce a durat cinci ore.

Robert Fico, devenit premier după ce partidul său populist centrist, Smer, a câştigat alegerile generale în toamna anului trecut, a fost supus vineri unei noi intervenţii chirurgicale de două ore.

Un procuror a cerut vineri ca Cintula să fie plasat în arest provizoriu după ce a fost inculpat de tentativă de omor cu premeditare.

Tribunalul din Pezinok, la nord-est de Bratislava, îl audiază pe Cintula sâmbătă, în jurul orei locale 11:00.

Fico efectuează al patrulea său mandat în calitate de prim-ministru, după ce a făcut campanie cu propuneri de pace între Rusia şi Ucraina, ţară vecină Slovaciei, şi afirmând că va opri ajutorul militar pentru Kiev, ceea ce guvernul său a şi făcut ulterior.

Tentativa de asasinat a şocat profund această ţară cu 5,4 milioane de locuitori, membră a UE şi NATO, deja puternic divizată pe plan politic de ani de zile.

Preşedinta prooccidentală aflată la sfârşit de mandat, Zuzana Caputova, şi succesorul ei, Peter Pellingrini, un aliat al lui Fico ce îşi va prelua funcţia în iunie, i-au îndemnat pe concetăţenii slovaci să se abţină de la orice „confruntare” după acest atac.

Ei au convocat pentru marţi o reuniune a liderilor tuturor partidelor parlamentare, pentru a da dovadă de unitate în urma tentativei de atentat.

Însă unii politicieni au lansat deja acuzaţii împotriva adversarilor lor, pe care îi acuză că se află la originea atentatului.

Robert Kalinak, vicepremier şi cel mai apropiat aliat al lui Fico, i-a criticat vineri pe politicienii din opoziţie şi unele media pentru că l-au calificat pe Fico drept criminal, dictator sau servitor al preşedintelui rus Vladimir Putin înainte de atentat.

„Toate aceste minciuni sunt principalul motiv pentru care Robert Fico luptă azi pentru viaţa sa”, a declarat el într-un mesaj publicat pe site-ul Smer.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Millie Bobby Brown, prima apariție după ce s-a căsătorit în secret cu fiul lui Jon Bon Jovi. Actrița și Jake...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...