Video Copiii vor să termine temele în mai puțin de două ore. Ce propuneri mai apar în noul Statut al Elevilor

Data actualizării: Data publicării:
Copiii vor mai puține teme. Foto: Profimedia Images

Elevii nu mai vor ca temele să le ia mai mult de 2 ore, iar profesorii să justifice în scris, dacă li se solicită, notele pe care le dau. Acestea sunt două dintre propunerile de modificare ale Statutului Elevilor propuse de asociațiile de elevi și organizația Salvați Copiii.

Asociațiile de elevi au venit cu o serie de propuneri care au stârnit dezbateri între părinți și profesori. Profesorii ar urma să fie obligați să motiveze în scris de ce au dat o notă, în situația în care un părinte are o nelămurire cu privire la motivul pentru care copilul său a primit o anumită notă. Părintele ar putea face o solicitare și în termen de 15 zile ar putea primi motivarea din partea profesorului. Această prevedere există într-o formă sau alta prin Regulamentul de Organizare Interioară a unităților de învățământ, respectiv, dacă un părinte este nemulțumit de nota copilului, poate solicita conducerii școlii reevaluarea de către un alt profesor de aceeași disciplină, însă nu primește o motivare în scris pentru nota inițială.

În ceea ce privește timpul petrecut la teme, asociațiile de elevi, alături de Salvați Copiii, susțin că toate temele pentru acasă date de pe o zi pe alta nu ar trebui să depășească 2 ore și, în același timp, cer ca temele să nu mai fie evaluate, acestea să fie date ca un mod de a sprijini elevul, dar să nu fie notate în catalog.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri