VIDEO. Povestea pisicuței din Iași care a mers singură la veterinar să nască

Data actualizării: Data publicării:
pisica care alapteaza puii
O pisică din Iași a mers singură să nască la o clinică veterinară.

Caz inedit în Iași. O pisică a mers singură să nască la o clinică veterinară. Sub observațiile medicilor veterinari, pisica a fătat patru pui sănătoși.

Radu Șerbănescu, jurnalist Digi24: Vedem imaginile când pisica ajunge la clinica veterinară, și de după ce a născut. Ce fac acum pisicuțele?

Teodora Marcu, medic veterinar: Pisicuțele acum se recuperează după joacă. S-au jucat toată ziua cu mămica, după ce au și mâncat. Acum dorm.

Radu Șerbănescu: Spune-ne povestea acestei pisici care ne-a uimit pe toți.

Teodora Marcu: Eram de gardă, de noapte, împreună cu un coleg de pe partea de urgențe, și după ce am preluat cazurile care ne-au venit, și ne-am ocupat de internații noștri, am auzit în jurul orei 2:00, la ușa de la intrare, niște mieunături mai stridente.

Inițial am crezut că e motanul nostru care de obicei mai pleacă pe afară și mianuă ca să-l băgăm înapoi, în interior. Amândoi motanii noștri erau însă înauntru, la ușă.

Radu Șerbănescu: Deci ne spui că nu e o pisică care știa drumul, care era obișnuită cu voi, care poate o hrăneați, și de asta a venit.

Teodora Marcu: Nu. Noi avem doar doi motănei ai noștri, pe care îi avem de la vechiul cabinet, iar ei se uitau afară la ea. Pisicuța era afară, lângă ușă și mieuna de zor ca să o băgăm în seamă, să o ajutăm.

Radu Șerbănescu: Care să fie explicația? Instinctul ei? Cum a găsit drumul tocmai către „maternitatea de pisici”?

Teodora Marcu: Explicația nu este una logică, și pentru noi a fost o surpriză foarte plăcută. Nu ne-am așteptat vreodată să ne calce pragul o pisicuță singurică, care mai era și gestantă, și care își dorește să fete lângă noi. Nu găsim altă explicație, pur și simplu, poate instictul matern.

Radu Șerbănescu: Avea nevoie de ajutor, avea probleme? Sau era sănătoasă?

Teodora Marcu: Pisicuța era sănătoasă. Pe camere, ulterior, am văzut și noi, a doua zi, că a căutat prima ușă care i s-a deschis, fiind chiar ușa noastră de la corpul principal.

Am luat-o, am analizat situația, am văzut că pisicuța era gestantă în stadiu avansat, avea scurgeri, și am decis să o iau la un ecograf, să văd cam cât de avansată este gestația ei.

Am văzut că puiuții erau bine și erau viabili și la termen, și având în vedere că prezenta și scurgeri ne-am dat seama că urma să fete din moment în moment.

Lucrurile au mers foarte bine. După ce i-am pregătit un culcuș i-am dat apă și mâncare. S-a făcut comodă, s-a liniștit complet, a început să facă „biscuiți” cum spunem noi, să toarcă, și la scurt timp a fătat patru puiuți minunați, foarte energici, foarte vioi.

Puiuții, cele două femele și cei doi masculi și-au găsit căsuțe, au fost foarte multe telefoane, lumea a dorit să știe ce s-a întâmplat cu pisicuțele. Toți au căsuțe, mai puțin mămica. Ea este pregătită pentru adopție. Puiuții vor sta la noi până vor fi înțărcați și vaccinați complet. Mămica o să plece după ce o să fie sterilizată și vaccinată, la fel.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri