Primele decrete semnate de noul președinte Joe Biden
În primele ore după ce a devenit președinte al Statelor Unite, Joe Biden a semnat 17 decrete prezidențiale. Primul a făcut obligatorii purtarea măștii și păstrarea distanței în toate clădirile federale. Celelalte au inversat o serie de decizii luate de Donald Trump: a demarat procedura de revenire a Statelor Unite în Acordul de la Paris și a blocat retragerea din Organizația Mondială a Sănătății. Alte măsuri vizează oprirea construcției zidului de la frontiera cu Mexicul și protejarea tinerilor imigranți.