Filmul masacrului de la Moscova
Bilanț în creștere în urma masacrului de la sala de spectacole din Moscova. Potrivit celor mai noi informații, 143 de oameni au murit și alți 88 au fost răniți, mulți dintre ei fiind acum în stare gravă. Forțele de securitate au anunțat că toți atacatorii au fost reținuți. Potrivit FSB, ei ar fi încercat să treacă granița cu Ucraina. Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat masacrul de la Moscova. Potrivit guvernatorului regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, salvatorii au reușit să intre sâmbătă în sala de spectacole unde a avut loc masacrul.