Fața nevăzută a educației din România
Din Poienile de sub Munte, treci munții și ajungi în Ucraina. Este ultimul sat din România, aproape de granița de nord. Peste 10.000 de oameni trăiesc aici, unii pe dealuri îndepărtate, fără drum de acces și utilități. Alții locuiesc la șosea, dar sunt la fel de izolați precum cei din cătune. Într-o casă mică trăiesc 8 copii, împreună cu părinții lor. O singură încăpere este terminată, pentru că niciodată banii n-au fost suficienți. N-au ajuns nici pentru achiziția unor tablete, care să le dea celor mici posibilitatea de a participa la orele online.