Simona Halep vrea să facă tot posibilul pentru a participa la Roland Garros, în ciuda accidentării din finala de la Roma, scrie digisport.ro. În cazul în care nu s-ar prezenta la competiția franceză, românca ar pierde mari sume de bani și chiar șansa de a deveni numărul 1 mondial.
Sportiva noastră se antrenează bine sub comanda lui Darren Cahill și visează la primul Grand Slam al carierei, într-un moment în care se află într-o formă excelentă.
Halep știe că un parcurs cât mai lung la Roland Garros i-ar rotunji și mai mult veniturile. Doar pentru simpla prezență în primul tur, jucătoarele primesc câte 35.000 de euro, sumele crescând apoi pentru fiecare tur de care acestea trec.
De exemplu, pentru prezența în optimi, Halep, Niculescu sau Begu pot încasa nu mai puțin de 175.000 de euro, iar pentru o calificare în sferturi suma ajunge la 300.000 de euro. Semifinala este recompensată cu o jumătate de milion de euro, în timp ce prezența în finală aduce dublu.
Câștigătoarea din acest an, de la Roland Garros, va primi 2,1 milioane de euro.
De asemenea, dacă Halep ar participa la Roland Garros și ar câștiga trofeul ar putea deveni numărul 1 mondial. Asta, cu condiția ca Angelique Kerber să fie eliminată în semifinale.
„Am ajuns devreme la Paris pentru tratament. RMN-ul arată un ligament rupt de la căzătura din Roma. Ţin pumnii strânşi pentru Roland Garros şi voi face tot ce este posibil pentru a fi pregătită. Doctorii spun că sunt 50/50 în acest moment, dar s-a mai ameliorat de duminică. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea din ultimele săptămâni. Rămânem foarte pozitivi! Cu dragoste, Simo”, a scris, miercuri, Simona Halep pe contul său de Instagram.
Evenimente importante la Digi Sport
Finala Cupei României: Astra - Voluntari sâmbătă, 27 mai, (Digi Sport 2), ora 20:45
Finala Cupei Angliei şi finala Cupei Spaniei: Arsenal - Chelsea (Digi Sport 1), sâmbătă, 27 mai, ora 19:30, Barcelona - Alaves (pe Digi Sport 1), ora 22:30