Becali a contestat la TAS omologarea clasamentului Ligii I

Data publicării:
Liga I, Viitorul campioană
Foto: Inquam Photos/ Daniel Stoenciu

 

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi, că gruparea pe care o conduce a contestat la TAS omologarea clasamentului Ligii I, cu FC Viitorul campioană.

170513_LIGA_I_VIITORUL_CAMPIOANA_01_INQUAM_PHOTOS_Daniel_Stoenciu
Foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

"Deja am depus actele astăzi, am plătit deja la avocat, a făcut toată apărarea. Dumnezeu să hotărască prin judecători dacă a fost dreptate sau nu. Dacă a fost dreptate cu Craiova, dacă a fost dreptate cu Săpunaru, dacă a fost dreptate cu Petrescu, care nu ne-a dat două penaltiuri şi cu Haţegan. Şi să hotărască Dumnezeu! Dacă nu am dreptate, o să fiu primul care o să zică: Să mă ierte toată lumea fotbalului, felicitări Viitorul, felicitări Hagi! Dacă nu, o să zic: Mulţumesc, Doamne, că ai făcut dreptate! Dacă nu erau toate câte s-au întâmplat, un singur jucător nu dădea două autogoluri într-o săptămână, care n-a dat în viaţa lui autogol, poate nu făceam. Dacă tu, Craiova, nu intrai cu cinci copii, poate nu făceam, dacă Petrescu ne dădea cele două 11 metri pe care nu ni le-a dat, poate nu făceam. Nu mai vreau să zic mai multe. Asta nu înseamnă că eu acuz Viitorul, Viitorul n-are nicio vină şi nici Hagi. Sunt lucruri care s-au întâmplat şi le-au făcut ceilalţi actori ai fotbalului", a declarat Becali, citat de News.ro.

Formaţiile FC Viitorul şi FCSB au terminat la egalitate de puncte, 44, în fruntea play-off-ului Ligii I. Conform LPF, care susţine că, la egalitate de puncte, departajarea se face la rezultatele directe din play-off, Viitorul este noua campioană a României. Însă, potrivit părerii oficialilor FCSB şi potrivit interpretării regulamentului de către ei, la egalitate de puncte trebuie să se ţină cont de toate rezultatele directe, şi din sezonul regulat şi din play-off. În această situaţie, FCSB ar trebui să fie campioana României. Patronul bucureştenilor, Gigi Becali, a spus că se va adresa TAS pentru a primi dreptate, după omologarea clasamentului Ligii I.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a omologat, luni, clasamentul Ligii I cu echipa FC Viitorul campioană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”