Trei suporteri mexicani nu au mai plecat din Rusia, după Cupa Mondială. Ce s-a întâmplat cu ei

Data actualizării: Data publicării:
suporteri-mexic-rusia

Mexicanul Carlos Rocka a ajuns în Rusia pentru a-și încuraja echipa națională la Cupa Mondială și de atunci nu a mai plecat, relatează The Moscow Times.

Lui Carlos Rocka i-a plăcut atât de mult atmosfera de la Cupa Mondială așa că a decis să-și deschidă un bar în orașul Ekaterinburg.

În vârstă de 29 de ani, din Cancun, el a ajuns la Mondialul din Rusia împreună cu câteva mii de mexicani. Chiar dacă în primul meci din grupă naționala țării sale a fost învinsă de Suedia cu 3-0, el nu s-a întors în țara natală.

A rămas și după celelalte meciuri și, la finalul lunii noiembrie, și-a deschis un bar cu specific mexican, împreună cu iubita lui și un prieten.

„Am făcut barul Viva Mexico pentru mine, dar e binevenit oricine preferă muzica latino și mâncarea mexicană”, a spus bărbatul.

„Nu știi ce-ți rezervă soarta”, a spus Juan Manuel, al treilea proprietar al barului.

Rusia a acordat viză celor care au cumpărat bilete la Cupa Mondială, care expiră la finalul anului. Cei trei vor să aplice acum pentru viză de afaceri, ca să nu renunțe la bar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Legătura personală a lui Trump cu frații Tate. Cum l-a introdus Barron pe tatăl său în „manosferă” în care...
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Lady Gaga, pe tocuri imposibile la un eveniment în New York, alături de logodnicul ei. Ei nu au făcut rabat...
Film Now
Sebastian Stan, alături de frumoasa lui iubită, actrița Annabelle Wallis, pe covorul roșu la premiile BAFTA...
Adevarul
Crima care i-a șocat pe contemporani: Primar măcelărit ore în șir și lăsat să putrezească pe uliță
Newsweek
Ultima șansă pentru creșterea pensiilor. CCR decide marți soarta a sute de mii de pensionari
Digi FM
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un bărbat din Mehedinți a rămas blocat în casă de propriul câine. A sunat la 112 de teamă că va fi atacat de...
Film Now
BAFTA 2025. Ce nu s-a văzut la TV. Gafele și cele mai controversate momente. Zoe Saldana a înjurat pe scenă
UTV
Reacția lui CRBL după ce s-a spus că relația lui cu Olga Guțanu e pe butuci din cauza geloziei: „Hai măi...