VIDEO. Elon Musk a prezentat primii roboți Optimus, pe care îi vrea în casele oamenilor ca să gătească și să facă sex

Data actualizării: Data publicării:
Prototipul robotului Optimus
Elon Musk a prezentat două prototipuri ale robotului umanoid Optimus.

Elon Musk a prezentat vineri două prototipuri ale robotului umanoid Optimus, pe care compania sa Tesla speră să-l producă la un moment dat în „milioane” de unităţi, pentru a transforma civilizaţia” şi a construi „un viitor al abundenţei” în care sărăcia va dispărea, relatează sâmbătă AFP. Musk a spus în timpul unui eveniment TED Talk că, în viitor, roboții ar putea fi folosiți în case, la gătit, la tunsul ierbii, la îngrijirea persoanelor vârstnice, putând chiar să joace rolul unui „prieten” sau al unui partener sexual de tip „catgirl” (fată-pisică).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Bumble C”, o primă versiune a robotului, a sosit păşind prudent pe scena din California, unde se defăşura conferinţa anuală „Tesla AI Day” privind progresele în inteligenţă artificială ale producătorului de maşini electrice.

Robotul a schiţat un salut cu mâna, fiind apoi prezentat un videoclip care îl arăta înmânând un colet unui angajat şi udând plantele.

Un prototip Optimus mai avansat a fost de asemenea prezentat publicului, cu mai puţine cabluri expuse, dar care nu poate merge încă singur.

Elon Musk a recunoscut că alte organizaţii au proiectat roboţi mai sofisticaţi, dar cărora „le lipseşte un creier şi care nu au inteligenţa să se mişte singuri (...) Şi sunt foarte scumpi”, a mai spus el.

Şeful Tesla doreşte să realizeze un robot care va costa, în cele din urmă, „probabil mai puţin de 20.000 de dolari” şi care va fi proiectat să fie replicat în „milioane de unităţi”. Elon Musk estimează că primele livrări vor avea loc în trei până la cinci ani.

Conferinţa „Tesla AI Day” are drept scop să recruteze mai mulţi ingineri pentru a atinge acest obiectiv şi, prin urmare, pentru a „transforma fundamental civilizaţia”.

Miliardarul a prezentat în 2021 acest proiect al unui robot care poate îndeplini sarcini repetitive în locul oamenilor.

„Înseamnă un viitor al abundenţei, un viitor în care nu există sărăcie, în care oamenii vor avea ceea ce îşi doresc în materie de produse şi servicii”, a detaliat şeful SpaceX şi Neuralink.

„Mulţi oameni cred că suntem doar un constructor grozav”, dar Tesla este şi „liderul în inteligenţă artificială”, a dat asigurări Elon Musk.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”