CNN: Norvegia, Canada și Marea Britanie nu sunt campioanele protecției mediului. Sunt ipocritele protecției mediului

Deși se autoproclamă ca fiind campioane în lume atunci când vine vorba despre protejarea mediului înconjurător și stoparea încălzirii globale, Norvegia, Canada și Marea Britanie scot bani frumoși din activități care nu fac altceva decât să ducă la schimbări climatice majore, potrivit unei analize a CNN.

În Oslo, becurile stradale sunt alimentate cu surse regenerabile, iar pentru a economisi energie, luminile inteligente se estompează atunci când nu este nimeni în jur. Capitala norvegiană, ca restul țării de altfel, este mândră de dotările sale care susțin protejarea mediului. Și sistemul său de transport public este alimentat în întregime de energie regenerabilă iar două treimi din mașinile noi vândute în oraș sunt electrice. Ba chiar Oslo dispune și de o „autostradă” pentru albine.

Cu toate acestea, există o problemă care nu ar trebui ignorată. O mare parte din inovația de mediu cu care Norvegia este atât de mândră este finanțată din banii veniți din petrol. Asta pentru că Norvegia, în afara faptului că este „campioană a climatului”, este și un important exportator de combustibili fosili și intenționează să o mențină așa pentru mult timp.

Însă Norvegia nu este singura țară care susține sustenabilitatea, în timp ce investește bani în ceea ce provoacă schimbări climatice majore. Marea Britanie va găzdui anul acesta un summit chiar despre acest subiect, iar în același timp, se gândește să deschidă o nouă mină de cărbune.

Totodată, Canada, un lider autoproclamat al protejării climei, investește bani în proiecte cu petrol.

Campioni la capitolul protejarea climei sau adevărații inamici ai mediului? 

Multe țări din lume produc combustibili fosili în ciuda angajamentului de combatere a schimbărilor climatice. Cu toate acestea, Canada, Norvegia și Marea Britanie ies în evidență pentru că fac asta în timp ce se poziționează drept campioni ai climei.

„Marea Britanie conduce lumea în lupta împotriva schimbărilor climatice. Am fost prima economie majoră care a legiferat emisiile nete zero până în 2050 și am redus emisiile cu 43% din 1990 - cea mai bună din G7”, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Departamentului pentru afaceri, energie și strategie industrială din Marea Britanie.

Guvernul Regatului Unit poate face aceste afirmații, deoarece în temeiul acordurilor internaționale, fiecare țară este responsabilă doar pentru emisiile de gaze cu efect de seră produse pe teritoriul său. Asta înseamnă că Marea Britanie, Canada, Norvegia și alte țări nu trebuie să se îngrijoreze de emisiile cauzate de arderea petrolului, gazului sau cărbunelui în alte locuri din lume.

Emisiile de CO2 și încălzirea globală

Arderea combustibililor fosili emite dioxid de carbon (CO2) care captează radiația solară în atmosferă, la fel cum sticla captează căldura într-o seră. Acest lucru determină creșterea temperaturilor, ceea ce, la rândul său, determină condiții meteo extreme, topirea gheții și creșterea nivelului mării.

Astfel, reiese o ecuație foarte simplă: cu cât ardem mai mulți combustibili fosili, cu atât mai mult CO2 va fi eliberat în atmosferă și cu atât mai mare va fi efectul de seră.

Scopul Acordului Climatic de la Paris este acela de a limita încălzirea sub 2 grade Celsius și cât mai aproape cu putință de 1,5 grade peste nivelurile preindustriale. Pentru a putea face acest lucru, lumea ar trebui să reducă producția de combustibili fosili cu aproximativ 6% pe an între 2020 și 2030. Cu toate acestea, proiecțiile actuale arată o creștere anuală de 2%.

34 de miliarde de tone de CO2, produse în lume doar în anul 2020

Oamenii de știință din domeniul climei au estimat cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o putem adăuga în atmosferă fără a încălca pragul critic de 1,5 grade. Astfel, la începutul anului 2018, grupul interguvernamental al ONU pentru schimbările climatice (IPCC) a estimat că așa-numitul „buget” de carbon este de aproximativ 420 de gigatone (miliarde de tone) de CO2 pentru o șansă de două la trei de a limita încălzirea la 1,5 grade.

O estimare mai recentă publicată la începutul acestui an în revista Nature plasează cifra de la 230 de gigatone pentru o șansă de doi la trei de a atinge ținta, la 670 gigatone pentru o șansă de doi la trei de a o pierde.

Doar anul trecut, în lume au fost produse aproximativ 34 de gigatone de CO2, ceea ce înseamnă că marja rămasă de dioxid de carbon ar putea dura puțin peste șase ani, asta cu excepția cazului în care emisiile încep să scadă rapid.

Canada, Marea Britanie și Norvegia: Una zic și alta fac

Canada, Marea Britanie și Norvegia și-au stabilit obiective ambițioase. Marea Britanie și Canada s-au angajat să reducă emisiile lor teritoriale până la zero net până în 2050. Norvegia dorește să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030. Zero „net” înseamnă că, dacă nu pot elimina complet toate emisiile, pot compensa diferența până la eliminarea carbonului din atmosferă, de exemplu prin plantarea mai multor copaci.

Cu toate acestea, toate cele trei țări intenționează să producă în continuare combustibili fosili, investind în noi și noi proiecte.

Potrivit Regulatorului Energetic al Canadei, producția de țiței din țară se așteaptă să crească în continuare până în 2039. Rezervele de petrol dovedite ale Canadei se ridică la aproximativ 168 miliarde de barili, potrivit datelor guvernamentale. Dacă toate acestea sunt extrase și arse, s-ar adăuga în atmosferă aproximativ 72 de gigatone de CO2, ceea ce reprezintă aproape o treime din bugetul de carbon rămas în lume.

Dacă și Norvegia va continua să foreze conform planificării, emisiile totale din rezervele sale de petrol și gaze se vor ridica la aproximativ 15 gigatone de CO2, potrivit CICERO, un institut norvegian de cercetare a climei. Acest lucru ar consuma încă 6,5% din bugetul de dioxid de carbon rămas pentru întreaga lume.

Între timp, Autoritatea britanică pentru petrol și gaze estimează că, la sfârșitul anului 2019, rezervele de petrol din Marea Britanie se ridicau la 5,2 miliarde de barili, suficient pentru a continua producția încă două decenii. Dacă se întâmplă acest lucru, arderea ulterioară a acestor combustibili ar adăuga încă 2,2 gigatone de CO2 în atmosferă.

Ce rămâne de făcut? 

În timp ce actualele acorduri internaționale nu împiedică țările să exporte emisiile de combustibili fosili în altă parte, există o forță puternică la care guvernele ar trebui să se gândească: alegătorii.

Opinia publică s-a schimbat în ultimii ani iar mii oameni au ieșit în străzi pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice.

În acest context, rămâne de văzut ce anume vor alege țările să facă: sa salveze planeta, așa cum au promis, sau să o condamne la schimbări climatice majore.

Editor : Ioana Coman