Și dacă nicotina ar proteja de coronavirus? O ipoteză care va fi verificată printr-un studiu clinic

Data publicării:
New Stark Health Warnings For French Smokers
Foto: Guliver/GettyImages

Un aliat pe cât de problematic pe atât de neașteptat s-ar putea dovedi prețios în lupta cu noul coronavirus: nicotina. Ar fi oare fumătorii mai puțin expuși în fața unor infecții cu SARS-CoV-2? Această ipoteză, avansată de Assistance publique – Hôpitaux de Paris (AP-HP), se bazează pe rezultatele unui studiu care subliniază numărul mic de fumători internați ca pacienți.

AP-HP (care reunește instituții medicale publice din Paris și din împrejurimile capitalei franceze) este printre cele mai mari structuri spitalicești din Europa și una dintre cele mai mari din lume. Este o structură de tip universitar care asigură pregătirea cadrelor medicale și tratarea pacienților în 52 de ramuri ale medicinei. Are peste 90.000 de angajați, între care 15.800 de medici, și administrează 44 de spitale. 

Astfel, AP-HP a constatat că dintre 11.ooo de pacienți internați cu Covid-19 la începutul lunii aprilie,  numai 8,5 dintre ei erau fumători. O proporție uimitor de mică, dat fiind numărul mare de fumători din Franța (25,4 la sută din populație), scrie Le Point.

Pe de altă parte, doctorul Makoto Miyara și profesorul Zahir Amoura de la spitalul Pitié-Salpêtrière se pregătesc să publice un studiu în care au avut ca eșantion 343 de bolnavi spitalizați și 139 de persoane cu forme mai puțin severe. Rezultatele, din nou tulburătoare: dintre persoanele spitalizate, cu vârsta medie de 65 de ani, numai 4,4 la sută erau fumători zilnici. Iar dintre pacienții tratați în ambulatoriu, a căror vârstă medie a fost de 44 de ani, numai 5,3 la sută erau fumători. Astfel, dr. Zahir Amoura constată că sunt cu aproape 80 la sută mai puțini fumători în rândul celor care se îmbolnăvesc de Covid decât în rândul populației generale de același sex și de aceeași vârstă. 

În plus, aceeași constatare s-a făcut și în China. Proporția fumătorilor în rândul bolnavilor a fost destul de mică, potrivit unui studiu publicat la sfârșitul lunii martie în New England Journal of Medicine. Din 1.000 de persoane contaminate, numai 12,6 a sută erau fumători, în condițiile în care 28 la sută dintre chinezi sunt fumători. 

Constatările sunt cumva contrariante, în condițiile în care medicii au avertizat până acum că tocmai, fumătorii ar fi mai expuși riscului de a face formele grave provocate de coronavirus, pentru că ei au oricum capacitatea pulmonară afectată de fumat. Și, într-adevăr, în rândul persoanelor care s-au îmbolnăvit de Covid, fumătorii au făcut forme mai grave decât nefumătorii.

Însă datele francezilor arată că ar fi cam de cinci ori mai puțini fumători în rândul persoanelor internate pentru Covid. De aceea, s-ar putea ca nicotina să aibă un rol protector, dar asta nu e dovedit și sunt necesare studii serioase. Dr. Jean-Pierre Changeux crede că nicotina ar bloca noul coronavirus să intre în celulele fumătorilor. Ar interfera cu învelișul coronavirusului și l-ar împiedica să pătrundă în celulele receptoare. 

Totuși, un studiu clinic va trebui să verifice această ipoteză.

Ca urmare, trei eșantioane diferite de subiecți - bolnavi spitalizați, pacienți în reanimare și persoane care vor primi un tratament preventiv - vor purta niște plasturi cu nicotină, cu diverse dozări, în cadrul acestui studiu clinic. Specialiștii francezi le vor monitoriza starea de sănătate și vor fi totodată atenți la efectele secundare ale nicotinei, mai ales la nefumători. 

Pe de altă parte, să nu uităm, spun medicii francezi, că fumatul omoară mai mulți oameni decât covidul. În Franța, fumatul rămâne primul factor de mortalitate. 

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...