Salvamontiştii au salvat aproape 100 de persoane în 24 de ore. 35 de oameni au ajuns la spital
Data publicării:
Aproximativ 100 de persoane au fost salvate într-un interval de 24 de ore, în urma apelurilor la Salvamont, dintre care 34 au fost predate către Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, iar unul către elicopterul SMURD pentru transport aerian la spital, informează Agerpres.
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit 95 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă în cazul unor evenimente montane nedorite, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România.
Cele mai multe apeluri au fost primite de Salvamont Neamţ - 12, Salvamont Sinaia - 9, Salvamont Alba şi Sibiu - câte 6.
"S-au mai primit 53 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", arată sursa citată.
Salvamont România recomandă prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane.