Zelenski cere UE să înceteze orice comerţ cu Moscova: „Nu mai sponsorizaţi armele de război ale Rusiei”

Data publicării:
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene, mai ales Germaniei, să înceteze orice comerţ cu Rusia şi în special să refuze resursele energetice ale acesteia, conform unui mesaj video postat pe reţeaua Telegram. „Niciun euro pentru ocupanţi, închideţi toate uşile, nu le mai trimiteţi bunuri, refuzaţi resursele energetice”, a pledat şeful statului ucrainean.

„Fără comerţ cu voi, fără companiile şi băncile voastre, Rusia nu ar mai avea bani pentru acest război”, a atras atenția Volodimir Zelenski, luni, într-un mesaj video postat pe reţeaua Telegram, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Intervenţia sa survine în contextul în care luni are loc la Bruxelles o reuniune a miniştrilor de externe şi ai apărării din UE pentru a analiza posibile noi sancţiuni împotriva Moscovei, la aproape o lună de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.

Statele din UE, extrem de dependente de hidrocarburile ruseşti, au exclus până acum sancţionarea acestui sector, foarte important pentru economia Rusiei.

„Vă rog, nu mai sponsorizaţi armele de război ale acestei ţări, Rusia”, a spus Zelenski, înainte de a se adresa apoi direct Germaniei: „Aveţi forţă, Europa are forţă”.

Germania a fost criticată pentru opoziţia faţă de un embargou imediat asupra hidrocarburilor din Rusia, de care este extrem de dependentă.

Kremlinul a transmis luni că un potenţial embargou european asupra petrolului rus ar afecta „întreaga lume”, mai puțin SUA.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegeri în România: Gestul simbolic al Google pentru ziua votului în...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”