Unul dintre bebelușii dați soldaților SUA peste gard în haosul din Kabul a dispărut fără urmă. Familia îl caută cu disperare de atunci

Data publicării:
Copil dat peste gard unui soldat american
Mai mulți copii afgani au ajuns în grija soldaților americani în haosului de pe aeroportul din Kabul, în august. Foto: Profimedia Images

La sfârșitul lunii august, imaginile cu un soldat american care prinde un bebeluș pe deasupra gardului de beton cu sârmă ghimpată al aeroportului din Kabul au făcut înconjurul lumii și au devenit unele dintre fotografiile-emblemă ale retragerii SUA din Afganistan, după 20 de ani de război eșuat. Acum, la peste două luni de la acele zile extrem de tensionate, unul dintre bebelușii care a fost dat militarilor americani încă nu a putut fi găsit, iar familia îl caută cu disperare, relatează Reuters.

A fost o decizie luată la secundă – Mirza Ali Ahmadi și soția sa, Suraya, aflați în mijlocul mulțimii și haosului de lângă aeroport, împreună cu cei cinci copii ai lor, în data de 19 august, și-au dat copilul unui soldat american care i-a întrebat dacă au nevoie de ajutor.

Temându-se că fiul lor de doi ani, Sohail, ar putea să fie strivit în busculada de la aeroport, cei doi l-au dat soldatului peste gard, crezând că vor ajunge și ei în interior, repede. La acel moment, însă, talibanii începuseră să-i forțeze pe cei veniți la aeroport să se întoarcă.

Familiei Ahmadi i-a luat peste o jumătate de oră să ajungă pe cealaltă parte a gardului aeroportului, iar când au ajuns acolo, Sohail nu mai era de găsit.

Bărbatul, care spune că a lucrat ca agent de pază la ambasada SUA timp de zece ani, a început să-i întrebe, disperat, pe toți oficialii care-i ieșeau în cale despre copilul său. El spune că un comandant militar i-a spus că aeroportul era prea periculos pentru un bebeluș și că fiul său ar fi putut fi dus într-un spațiu special pentru copii. Când a ajuns acolo, însă, și acel loc era gol.

„A mers cu mine în fiecare colț al aeroportului să căutăm”, a spus Ahmadi într-un interviu cu ajutorul unui translator. El spune că nu a aflat numele comandantului pentru că nu vorbește engleză și s-a bazat pe colegii afgani de la ambasadă pentru a comunica.

Unul dintre oficialii civili din zonă au spus că Sohail ar fi putut fi evacuat din Afganistan într-unul dintre avioanele care au părăsit țara în acele zile haotice.

Mirza Ali, în vârstă de 35 de ani, și soția sa, de 32, împreună cu ceilalți copii ai lor, de 17, 9 , 6 și 3 ani, au fost evacuați cu un zbor spre Qatar, apoi spre Germania, și în final au ajuns în SUA. Acum, se află la Fort Bliss, în Texas, unde așteaptă să primească dreptul de ședere în SUA.

De când copilul său a dispărut în haosul de la aeroportul din Kabul, Mirza Ali spune că întreabă pe oricine îi iese în cale cu privire la felul în care l-ar putea găsi – „Toți ne promit că vor face tot ce pot, însă până acum toate au fost doar promisiuni”, a spus el.

Un grup de sprijin pentru refugiații afgani au publicat un banner cu textul „bebeluș dispărut” și fotografia lui Sohail și îl distribuie pe rețelele lor în speranța că cineva îl va recunoaște.

Un purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat a spus că autoritățile americane lucrează cu toți partenerii internaționali și cu comunitatea internațională „pentru a explora toate modalitățile de a localiza copilul, inclusiv prin alerte roșii emise de Centrul Internațional pentru copii pierduți și exploați”.

„Nu pot să mă gândesc decât la copilul meu. Toți mă sună, mama, tata, sora și încearcă să mă consoleze spunându-mi că Dumnezeu este bun și că fiul meu va fi găsit”, a spus Suraya, mama copilului.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”