Uniunea Europeană acuză Rusia că face presiuni asupra Armeniei înaintea alegerilor legislative

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin la birou
Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană va continua să sprijine Armenia după încercările de „coerciţie” din partea Rusiei înaintea alegerilor parlamentare din 7 iunie, a asigurat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP.

„Rusia încearcă să prejudicieze economia Armeniei şi să influenţeze rezultatul alegerilor parlamentare”, a acuzat purtătorul de cuvânt, Anouar El Anouni, potrivit News.ro.

Rusia a anunţat sâmbătă că şi-a rechemat ambasadorul în Armenia pentru consultări, în semn de protest faţă de apropierea acesteia de Uniunea Europeană, pe fondul apropierii alegerilor din 7 iunie.

Aliată oficial cu Rusia, această ţară din Caucaz, cu o populaţie de aproximativ 3 milioane de locuitori, şi-a aprofundat relaţiile cu Occidentul în ultimii ani, în ciuda dependenţei sale economice de Moscova.

„Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Armenia, S.P. Kopirkin, a fost rechemat la Moscova pentru consultări în legătură cu măsurile luate de conducerea armeană în vederea apropierii de Uniunea Europeană”, a declarat Ministerul de Externe al Rusiei într-un comunicat citat de Reuters.

Uniunea economică a fostelor republici sovietice condusă de Rusia a declarat, de asemenea, vineri, că va lua în considerare suspendarea Armeniei pentru că a solicitat aderarea la UE şi a cerut Erevanului să organizeze un referendum.

Sondajele de opinie pentru alegerile din 7 iunie arată că partidul prim-ministrului pro-occidental Nikol Paşinian se află înaintea opoziţiei proruse.

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a susţinut pe Paşinian, care a ajuns la putere în urma unei revoluţii în 2018 şi a fost reales în 2021.

Armenia susţine că Rusia nu a reuşit să o protejeze în timpul conflictului cu vecina Azerbaidjan legat de enclava Nagorno-Karabah, o regiune care s-a separat anterior şi care avea o populaţie de etnie armeană, dar pe care Azerbaidjanul a recucerit-o în 2023.

Rusia susţine că ţările occidentale se amestecă în Armenia pentru a slăbi influenţa rusă în fosta Uniune Sovietică.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Unde se află lacul unicat în România, care își schimbă mereu culoarea. Atracții neobișnuite în micile orașe...
Newsweek
În ce condiții vor crește vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare la pensie? Legea e foarte clară
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”