Viktor Orban consideră insuficiente garanțiile de securitate oferite de NATO

Data publicării:
Viktor Orban
Viktor Orban acuză UE că se transformă într-un „imperiu” care contravine intereselor naţiunilor europene. Foto: Guliver/ GettyImages

Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat joi că doreşte să accelereze dezvoltarea armatei ungare pentru ca aceasta să se poată apără împotriva unui atac venind „din orice direcţie”, subliniind că nu consideră suficiente garanţiile oferite de NATO, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Viktor Orban spune că sunt insuficiente garanțiile de securitate oferite de NATO Foto: Guliver/GettyImages

„NATO este foarte importantă, dar nu cred că securitatea militară a Ungariei trebuie să se bazeze pe NATO”, a declarat liderul naţionalist conservator într-un interviu acordat săptămânalului Figyelo.

Ungaria este membră a NATO din 1999 şi se bucură astfel de protecţia alianţei militare occidentale care, în această săptămână, ţine o reuniune ministerială la Bruxelles.

Budapesta s-a angajat „de mai mulţi ani într-un proces de dezvoltare militară, la finalul căreia Ungaria va dispune de o forţă militară importantă cu ajutorul căreia se va putea apăra împotriva unui atac venind din orice direcţie”, a subliniat Viktor Orban în interviu.

Şeful cabinetului de la Budapesta a deplâns lipsa de solidaritate a aliaţilor cu ocazia unui incendierii unui centru cultural maghiar, în februarie 2018, în Ucraina vecină, o ţară care aspiră la integrarea în NATO.

„O bombă explodează într-un centru al maghiarilor din Ucraina, la câţiva kilometri de frontierele NATO şi nimeni nu zice nimic, inclusiv Statele Unite”, a subliniat el.

Acest interviu a fost publicat la trei zile după vizita la Budapesta a secretarului de stat american, Mike Pompeo, în cursul căreia Ungaria şi Statele Unite au anunţat un acord de cooperare în domeniul apărării destinat să faciliteze desfăşurarea forţelor americane pe teritoriul ungar.

Cu acelaşi prilej, Mike Pompeo a îndemnat Budapesta să se distanţeze de Moscova, în timp ce Ungaria este considerată ca una din ţările cele mai permeabile la interesele Rusiei în Europa.

Subliniind că este un susţinător fervent al unei forţe militare europene, Viktor Orban a mai afirmat joi că îşi asumă „cooperarea fructuoasă cu Rusia”, notează AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”