Ironia sorții în Norvegia, după ce o cursă spre Munchen, în care se aflau 84 de instalatori, a fost întreruptă din cauza unor toalete defecte, scrie tnp.no citând presa norvegiană.
Incidentul a avut loc în weekend, când un avion ce a decolat din Oslo a aterizat la scurt timp într-un oraș din apropiere, pentru ca apoi să se întoarcă pe aeroportul din capitala țării. Motivul? Toaletele defecte ale aeronavei.
Coincidență sau nu, la bord se aflau 84 de instalatori care mergeau în Germania, într-o vacanță plătită de companie.
Managerul firmei a declarat că ar fi dorit să repare chiar ei toaleta, însă reparația trebuie să aibă loc pe afară.
„Nu am riscat să trimitem instalatori în afara aeronavei la 3000 de metri altitudine. A fost o atmosferă veselă în avion, în legătură cu această ironie a toaletelor stricate”, a spus Frank Olsen.
După ce avionul s-a întors la Oslo, instalatorii de la aeroport au rezolvat problema, iar zborul a putut continua în mod normal.