Tulpina britanică ar putea deveni dominantă în Europa în lunile următoare, avertizează Ministerul Sănătăţii din Italia

Data publicării:
grafic cu continentele pe un fundal negru
Foto: Getty Images

Mutaţia britanică a coronavirusului ar putea deveni dominantă în toată Europa în lunile următoare, avertizează Ministerul italian al Sănătăţii. Un procent de 17,8% din noile cazuri de COVID-19 în Italia sunt infectări cu noua variantă a SARS-CoV-2, apărută în Marea Britanie, procent apropiat de cel întâlnit în restul Europei.

Ministerul Sănătății din Italia a realizat împreună cu alte organisme italiene o investigaţie în cadrul căreia personalul sanitar a selectat mostre de cazuri pozitive şi a secvenţiat genomul virusului. Au fost în total analizate 852 de mostre în 82 de laboratoare, din 16 regiuni şi provincii autonome ale Italiei, informează EFE, citată de Agerpres.

Instituția guvernului italian aminteşte că prevalenţa variantei britanice a coronavirusului este în Franţa de 20-25% şi de circa 20% în Germania, avertizând totodată că în Europa ''există o circulaţie intensă a variantei britanice, care probabil va ajunge să devină cea mai frecventă în lunile următoare''.

Cercetarea va fi repetată în zilele următoare ''pentru a verifica viteza de răspândire a variantei'' coronavirusului descoperită în Marea Britanie la sfârşitul anului trecut.

Ministerul Sănătăţii din Italia: Coronavirusul se află într-o mutație constantă

Ministerul italian al Sănătăţii mai menţionează că ''virusul se află într-o mutaţie constantă şi au fost izolate sute de variante, dar majoritatea nu schimbă caracteristicile virusului'' şi susţine că vaccinurile anti-COVID-19 deja create ''continuă să fie eficiente inclusiv împotriva virusului care a suferit mutaţii''.

Potrivit experţilor, mutaţia britanică a coronavirusului nu este mai letală decât variantele cunoscute anterior. Dar ea este mai contagioasă, iar în Marea Britanie, unde a devenit varianta dominantă, a crescut indirect mortalitatea ca urmare a suprasolicitării sistemului sanitar în urma creşterii numărului cazurilor de COVID-19.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”