Scandal în Ungaria | Guvernul vrea să monitorizeze atent străinii
Data actualizării: Data publicării:
Un proiect de lege controversat, care prevede colectarea și stocarea datelor personale ale populației și turiștilor străini, îi face pe ziariștii din Ungaria să se întrebe dacă nu cumva Guvernul Orban transformă țara într-un stat polițienesc.
Potrivit proiectului de lege inițiat de Ministerul de Interne de la Budapesta, „datele audio și video” ar urma să fie stocate pe un server central și folosite în lupta cu criminalitatea organizată și terorismul. În cazul străinilor, hotelierii vor fi obligați să furnizeze copii ale documentelor de identitate și informații precum data sosirii și a plecării.
Dacă legea intră în vigoare, pe server se vor găsi înregistrări realizate de reprezentanții poliției, dar și de cei ai operatorilor din domeniul transporturilor. Conform proiectului, acestea vor fi șterse de pe server în termen de 15 zile.
Datele pot fi însă descărcate în această perioadă de pe serverul central și, în acest caz, proiectul nu spune cât timp pot fi stocate de instituțiile statului. „Din acest motiv, autoritățile ar putea stoca date personale pe termen nelimitat”, susțin jurnaliștii de la Budapest Beacon.
Proiectul a trezit nemulțumirea șefului Autorității Naționale pentru Protecția Datelor, Attila Péterfalvi. Acesta a propus modificarea textului, asfel încât instituția pe care o conduce să poată verifica dacă înregistrările au fost făcute cu respectarea normelor legale.
Socialiștii de la Budapesta susțin că proiectul de lege ar putea fi dezbătut în parlament chiar luna aceasta.