O bancă a anunțat că îi va taxa pe deponenţii bogaţi în loc să le plătească dobândă

Data actualizării: Data publicării:
Jyske Bank in Denmark
Foto: Gulliver/Getty Images

Jyske Bank, a doua mare bancă din Danemarca, a anunţat marţi că va cere persoanelor fizice înstărite să plătească pentru a putea avea un depozit bancar la Jyske Bank, în loc să le plătească dobândă, informează Reuters. 

Acest anunţ vine la mai puţin de două săptămâni după ce aceeaşi bancă a lansat primul credit ipotecar din lume cu dobândă negativă. 

Jyske Bank a precizat că va introduce o dobândă negativă de 0,6% pentru clienţii săi care au depozite bancare de peste 7,5 milioane coroane daneze (1,1 milioane dolari). În aceste condiţii, un client al Jyske Bank care are un depozit de 10 milioane de coroane va trebui să plătească băncii suma de 15.000 de coroane pe an. 

"Mediul de dobânzi negative care a afectat piaţa din Danemarca începând din primăvara lui 2012, şi care a suferit doar o întrerupere în 2014, pare acum să fie unul de natură permanentă", a declarat directorul general de la Jyske Bank, Anders Dam, citat de Agerpres

Danemarca a fost una din primele ţări care în 2012 au introdus dobânzi negative. De asemenea, la începutul acestei luni Jyske Bank a devenit prima bancă din lume care oferă o dobândă negativă de minus 0,5% la un credit ipotecar pe zece ani, ceea ce înseamnă că practic banca este dispusă să plătească clienţilor pentru ca aceştia să împrumute bani pe o perioadă de 10 ani. 

Chiar dacă cea mai mare bancă din Danemarca, Danske Bank, nu are intenţia de introduce dobânzi negative la depozite însă grupul elveţian UBS a anunţat că va introduce o dobândă negativă de 0,75% pentru clienţii bogaţi care depozitează mai mult de două milioane de franci la băncile sale din Elveţia.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”