Ministrul britanic al Muncii și Pensiilor, Amber Rudd, a demisionat din Guvern, fiind nemulțumită de faptul că mai mulți membri ai Partidului Conservator urmează să fie excluși din partid pentru că au votat pentru moțiunea de marți împotriva Guvernului, relatează Mediafax.
Un purtător de cuvânt al cabinetului premierului Boris Johnson a declarat marți seară că parlamentarii „care nu au votat alături de Guvern” în cazul moțiunii vor fi expulzați din Partidul Conservator.
Printre cei 21 de conservatori care au votat în favoarea moțiunii opoziției se numără fostul ministru de Finanțe, Philip Hammond, și Nicholas Soames, strănepot al fostului premier Winston Churchill.
Theresa May, predecesoarea lui Boris Johnson la 10 Downing Street, care în timpul campaniei pentru referendumul Brexit a militat pentru menținerea apartenenței la UE, a votat marți seară împotriva moțiunii.
Membrii Camerei Comunelor au aprobat marți seară o moțiune ce permite opoziției să stabilească agendei Parlamentului de la Londra, acesta fiind primul pas în cadrul unui proces ce ar permite blocarea planului premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord.