Galerie Foto Incendiile fac ravagii în Sardinia și Sicilia: o autostradă a fost închisă, iar zboruri au fost redirecționate din Olbia

Data publicării:
photo-collage.png - 2026-07-11T220556.951
Incendiile fac ravagii în Sardinia și Sicilia. Foto Profimedia

Incendiile de vegetație continuă să afecteze sudul Italiei, unde autoritățile intervin în mai multe zone din Sardinia și Sicilia. În Sardinia, flăcările au dus la închiderea autostrăzii SS131 și au perturbat traficul aerian pe aeroportul Costa Smeralda din Olbia, mai multe zboruri fiind redirecționate către alte orașe italiene. În același timp, în Sicilia, incendiile au afectat zeci de hectare în provincia Palermo, unde au fost mobilizate avioane Canadair, elicoptere și echipe de intervenție.

Autostrada SS131 a fost închisă, iar zborurile din Olbia au fost afectate

Situația a devenit critică în Sardinia, unde incendiile au izbucnit în mai multe zone ale insulei, mobilizând importante resurse aeriene și terestre ale Corpului Forestier, relatează L'Unione Sarda.

În apropierea localității Olbia, un incendiu izbucnit în zona Padrongiano a determinat autoritatea italiană pentru drumuri ANAS să închidă un segment al drumului național SS125, între kilometrii 308 și 310.

Totodată, mai multe zboruri care aveau ca destinație aeroportul Costa Smeralda din Olbia au fost redirecționate către aeroporturile din Cagliari și Alghero, în timp ce operațiunile de securizare și curățare a zonei continuă.

La intervenție participă două elicoptere de la bazele Limbara și Farcana și două aeronave Canadair, CAN-8 și CAN-12.

Un alt incendiu, izbucnit puțin înainte de ora 16:00 între localitățile Marrubiu și Terralba, în apropierea drumului național SS131, a dus la oprirea traficului în ambele sensuri și la formarea unor coloane lungi de autovehicule.

Autoritățile au instituit ieșiri obligatorii la kilometrii 67 și 76, iar circulația a fost deviată pe drumul provincial 46 și pe drumul național 126. 

Incendiile s-au extins în mai multe zone din Sardinia

Alte focare au fost raportate în apropierea localităților Escalaplano, Cabras, Uras și San Gavino Monreale.

În zona Riu Colla Colla din Escalaplano intervine un elicopter de la baza Villasalto, în timp ce în apropiere de Pauli Acqua Urchi, în zona Cabras, operațiunile sunt susținute de un elicopter de la baza Fenosu.

La Uras, în zona Riu Perdosu, au fost mobilizate două elicoptere, inclusiv un aparat Super Puma de la baza Alà dei Sardi și un alt elicopter de la Bosa, precum și un avion Canadair CAN-12, redirecționat de la incendiul din Morgongiori.

În zona San Gavino Monreale, în regiunea Pranu Bettus, a intervenit un elicopter, iar pentru desfășurarea în siguranță a operațiunilor de stingere carabinierii au închis temporar drumul național 197 între San Gavino Monreale și Gonnosfanadiga.

Noi incendii au fost semnalate și în zona Gonnosfanadiga, în regiunea Spadula, precum și la Siliqua, în zona Riu Pittiu.

În provincia Oristano, autoritățile au intervenit și la incendiile izbucnite în apropierea localităților Narbolia și Morgongiori, cu sprijinul unor elicoptere, al unui aparat Super Puma și al unui avion Canadair.

Zeci de hectare au ars și în Sicilia

Mai multe incendii de vegetație au izbucnit și pe insula italiană Sicilia, în provincia Palermo, unde autoritățile au desfășurat operațiuni de stingere atât din aer, cât și de la sol, potrivit AA.

Incendiile au fost semnalate în mai multe localități din zona metropolitană Palermo, inclusiv la Montelepre, Roccapalumba, Castronovo di Sicilia și Prizzi, potrivit agenției italiene de presă ANSA.

În zona Sagana din Montelepre, flăcările au izbucnit vineri seară și erau încă active și sâmbătă.

În Roccapalumba, incendiile au afectat aproximativ 30 de hectare în zonele Ina Casa, Timpi și Borgo Manganaro.

Pentru stingerea incendiilor au fost mobilizate elicoptere și aeronave Canadair, alături de pompieri, personal silvic și echipe ale Protecției Civile.

Echipele de intervenție au acționat timp de mai multe ore și pentru stingerea incendiilor din zona Filici, în localitatea Castronovo di Sicilia, precum și în apropierea nodului rutier Manganaro din Prizzi, potrivit sursei citate.

Mai multe incendii de vegetație au izbucnit în Sicilia, în provincia Palermo. Foto Profimedia
Mai multe incendii de vegetație au izbucnit în Sicilia, în provincia Palermo. Foto Profimedia

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...