Emmanuel Macron laudă clauza de apărare reciprocă a UE, spunând că este mai puternică decât Articolul 5 NATO. „Este beton”

Data actualizării: Data publicării:
Emmanuel Macron cu ochelari de soare pilot
Emmanuel Macron. Foto: Profimedia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a dat asigurări sâmbătă, la Atena, că mult discutata clauza de apărare reciprocă între statele membre ale Uniunii Europene în cazul unui atac „este beton” şi că nu suferă, în opinia sa, nicio „ambiguitate”, relatează AFP.

„Pentru Grecia şi Franţa, articolul 42.7” al Tratatelor UE „este beton, adică este o obligaţie”, a declarat preşedintele francez într-o conferinţă de presă comună cu pemierul grec Kyriakos Mitsotakis.

„Beton armat”, a completat şeful Guvernului grec.

La iniţaitiva Ciprului, care deţine în acest semestru preşedinţia UE, cei 27 membri UE au reflectat la o consolidare a acestei clauze, care prevede ca, dacă un stat membru UE este „agresat armat pe teritoriul său”, celelalte „îi datorează ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun”.

„Nu cred că este nevoie în prezent să schimbăm tratatele sau să le modificăm. Ele sunt foarte clare”, a apreciat Emmanuel Macron în a doua zi a unei vizite în Grecia.

Potrivit lui Emmanuel Macron, Articolul 42.7 este, „în substanţa sa, mai puternic decât Articolul 5 al Tratatului NATO”, adică clauza asistenţei reciproce din centrul alianţei militare americano-europene, care este pusă la îndoială cu regularitate de către preşedintele american Donald Trump.

„El prevede o solidaritate între statele membre (UE), și nu lasă altă opţiune”, a subliniat el despre tratatul europpean.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avioane militare vor zbura la joasă înălțime în toată România. Mesajul MApN pentru români: „Nu vă panicați”
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Aclamată cu ovaţii în picioare. Actrița care câștigă al cincilea premiu Emmy consecutiv: „Ce aventură a fost!”
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...