Certificatul COVID al UE va fi prelungit cu un an, până la 30 iunie 2023

Data publicării:
smartphone cu codul qr al unui certificat covid si steagul ue aratat pe fundalul unui aeroport
Certificatul digital COVID al Uniunii Europene va putea fi folosit până la 30 iunie 2023 Foto: Profimedia Images

Parlamentul European şi statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până la 30 iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, chiar dacă multe state membre au încetat să îl mai solicite la intrarea pe teritoriul lor. Legislatorii europeni vor să se asigure însă că cetăţenii din statele membre UE se pot deplasa liber în cazul „în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a explicat Parlamentul European într-un comunicat.

Acordul politic la care s-a ajuns luni seara mai trebuie aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat de la 30 iunie 2022.

Regulamentul de implementare a acestui certificat sanitar comun - care atestă vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecţie în ultimele şase luni - a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iunie 2022. Comisia Europeană a propus în februarie să fie prelungit cu un an.

„Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situaţii fluctuante”, a explicat comisarul european responsabil cu acest dosar, Didier Reynders, citat de AFP. „Suntem hotărâţi să revenim la libera circulaţie fără restricţii şi salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19”, a continuat el. Cu toate acestea, „acordul la care s-a ajuns astăzi (luni - n.r.) ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere şi în siguranţă, dacă o creştere a infecţiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricţii”, a subliniat comisarul, potrivit Agerpres.

La sfârşitul anului 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul COVID-19, care va putea fi însoţit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Un alt punct asupra căruia s-a căzut de acord luni se referă la faptul că certificatele de vaccinare ar trebui să reflecte toate dozele administrate, indiferent de statul membru în care persoanele au fost vaccinate. De asemenea, va fi prevăzută posibilitatea de a emite un certificat care să ateste recuperarea după boală în urma unui test antigen, iar gama de teste antigenice autorizate utilizate pentru a obține un certificat COVID-19 va fi extinsă. Totodată, va fi prevăzută posibilitatea de a permite eliberarea de certificate de vaccinare pentru persoanele care participă la studii clinice, arată comunicatul Parlamentului European.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”