Comisia Europeană vrea să pună limită de consum la orele de vârf în statele membre și să plafoneze prețul gazului rusesc, pentru a contracara manipularea Rusiei pe piața energiei. Sunt două dintre măsurile anunțate de șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.
„Ne confruntăm cu o situație ieșită din comun, nu doar pentru că Rusia este un furnizor pe care nu te poți baza, așa cum am văzut în ultimele zile, săptămâni, luni, ci și pentru că Rusia manipulează activ piața gazului. Este o problemă de lichiditate, de aceea vom facilita sprijinul de stat către companiile din domeniul energiei, vom modifica cadrul temporar pentru a fi livrate rapid garanții de stat. Vom propune o țintă obligatorie pentru a reduce consumul de electricitate la ore de vârf”, a spus Von der Leyen.
Ea a prezentat un plan cu 5 măsuri pentru a trece Europa prin criza energetică:
1. „Economii inteligente”
„Ceea ce s-a schimbat este că aprovizionarea globală cu energie este limitată. Acest lucru necesită o reducere inteligentă a cererii. Avem nevoie de o strategie de aplatizare a vârfurilor care determină prețul energiei electrice. Vom propune un obiectiv obligatoriu pentru reducerea consumului de energie electrică la orele de vârf. Și vom lucra îndeaproape cu statele membre pentru a realiza acest lucru”, a spus Von der Leyen.
2. Prag pe veniturile producătorilor de energie verde
„În al doilea rând, vom propune un plafon pe veniturile companiilor producătoare de energie electrică cu costuri reduse. Sursele de energie cu emisii scăzute de carbon realizează venituri neașteptate, care nu reflectă costurile lor de producție.
Acum este timpul ca consumatorii să beneficieze de costurile scăzute ale surselor de energie cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi sursele regenerabile. Așa că ne vom propune să redirecționăm aceste profituri pentru a sprijini persoanele vulnerabile și companiile”, a spus șefa CE.
3 Prag pentru producătorii de combustibili fosili
„Același lucru trebuie să fie valabil și pentru profiturile neașteptate ale companiilor de combustibili fosili. Companiile de petrol și gaze au realizat, de asemenea, profituri masive. Prin urmare, vom propune o contribuție de solidaritate pentru companiile de combustibili fosili, pentru că toate sursele de energie trebuie să contribuie la abordarea acestei crize”, a continuat ea.
Statele membre ar trebui să investească aceste venituri pentru a sprijini consumatorii vulnerabili și pentru a investi în surse de energie curată, a explicat șefa CE.
4. Susținerea companiilor de utilități
„În al patrulea rând, companiile de utilități energetice trebuie sprijinite pentru a face față volatilității piețelor. Li se solicită în prezent să cumpere la prețuri neașteptat de mari, ceea ce amenință capacitatea de tranzacționare și stabilitatea piețelor”, a spus șefa CE.
5. Plafon pentru gazul rusesc
„Vom propune un plafon pentru gazul rusesc. Obiectivul aici este foarte clar. Trebuie să reducem veniturile Rusiei, pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce împotriva Ucrainei”, a spus von der Leyen.
„Munca noastră dă roade. La începutul războiului, 40% din totalul gazului importat venea din Rusia. Astăzi, a scăzut la doar 9% din importurile noastre de gaze”, a adăugat ea.
„Sunt vremuri grele. Dar sunt convinsă că europenii au puterea economică, voința politică și unitatea necesare”, a conchis von der Leyen.
Editor : M.B.