Canicula a făcut ravagii în Germania: peste 5.000 de persoane și-au pierdut viața în acest an. Ce măsuri au anunțat autoritățile

Data publicării:
Saharan Heat Wave Hits Germany
Foto: Guliver/GettyImages

Germania a înregistrat până în prezent, în acest an, aproximativ 5.120 de decese cauzate de caniculă, majoritatea având loc la sfârșitul lunii iunie, când temperaturile medii săptămânale au depășit cu mult 20 de grade Celsius, a anunțat joi Institutul Robert Koch (RKI) pentru sănătate publică, potrivit Reuters.

Majoritatea deceselor - aproximativ 4.270 - au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de 75 de ani și peste, a precizat RKI într-un raport săptămânal. Au decedat mai multe femei decât bărbați, în principal deoarece acestea reprezintă o proporție mai mare din rândul persoanelor foarte în vârstă.

Datele din Germania vin să completeze un tablou sumbru la nivelul întregii Europe. Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE a declarat joi, într-un buletin, că Europa de Vest a înregistrat cea mai caldă lună iunie din istorie, cu o temperatură medie de 20,74 grade.
Autoritățile naționale au raportat peste 4.700 de decese în plus în timpul valului de căldură din perioada 20-28 iunie din Franța, Belgia, Spania și Țările de Jos.

Potrivit RKI, cele mai mari cifre de decese legate de căldură din Germania din ultimul deceniu au fost înregistrate în 2018 și 2019, cu 8.400, respectiv 6.900 de decese.

Presiunea asupra guvernului german crește

În weekendul canicular din 27-28 iunie, 120 de persoane au murit numai în orașul Köln, din vestul Germaniei - de patru ori mai multe decât în mod obișnuit -, a declarat Katharina Droege, liderul Partidului Verzilor din țară, în cadrul unei dezbateri parlamentare.

Droege l-a acuzat pe cancelarul Friedrich Merz că nu a făcut până acum niciun comentariu cu privire la valul de căldură, în ciuda numărului crescând de decese și a eforturilor continue depuse de serviciile de urgență, și a acuzat guvernul său că diluează legile privind protecția climei.

Verzii au criticat aspru proiectul de buget al guvernului pentru 2027, în special pentru faptul că se alocă miliarde din fondurile destinate protecției climei pentru a acoperi deficitele bugetare.

Conform proiectului de buget, reducerile prevăzute pentru Fondul pentru Climă și Transformare (KTF) nu au fost încă cuantificate concret.

În luna martie, Germania a prezentat planuri menite să o ajute să își îndeplinească obiectivele climatice pentru 2030 și să-și reducă dependența de importurile volatile de combustibili fosili, alocând opt miliarde de euro pentru finanțarea unor măsuri precum extinderea capacității de energie eoliană și stimularea vânzărilor de vehicule electrice.

Cea mai mare economie a Europei își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 65 % față de nivelurile din 1990 până în 2030 și să atingă neutralitatea climatică până în 2045. Până în prezent, însă, reducerea este de doar aproximativ 48 %, iar experții afirmă că politicile existente sunt insuficiente.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...