Doi turişti au fost daţi dispăruţi după ce s-au aventurat să înoate în largul insulei Halkidiki din Grecia în ciuda vântului puternic şi a valurilor înalte, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al pazei de coastă, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.
Potrivit relatărilor, trei bărbaţi din Macedonia de Nord s-au dus să înoate sâmbătă, iar doi dintre ei au fost daţi dispăruţi, a declarat purtătorul de cuvânt la postul naţional de radio.
Unul dintre bărbaţi a fost salvat sâmbătă, iar operaţiunile de căutare a celorlalţi doi au continuat duminică, paza de coastă fiind asistată de un elicopter, ambarcaţiuni de pescuit şi voluntari din regiune.
Vremea nefavorabilă care a afectat întreg teritoriul Greciei a cauzat probleme în acest weekend. Au fost raportate inundaţii pe insulele Thasos şi Skyros, frecventate de turişti, iar mai multe maşini au fost luate de ape.
Drumurile au fost închise pe insula Skyros ca urmare a alunecărilor de teren, iar două poduri au fost distruse de ape, potrivit postului naţional de radio.
La Atena şi în Creta au căzut precipitaţii sub formă de ploaie pe tot parcursul nopţii. Vremea urmează să se amelioreze în a doua parte a zilei de duminică, potrivit prognozelor serviciului de meteorologie.
Ploile au fost binevenite în numeroase zone ale ţării care s-au confruntat cu un risc ridicat de incendii forestiere în urma unei îndelungate perioade de caniculă şi secetă. Pompierii au raportat joi că în ultimele şapte zile izbucniseră 378 de incendii forestiere.
Editor : I.C