Pennsylvania Avenue 1600, Washington DC. Adresa la care locuiește liderul politic considerat de mulți ca fiind cel mai puternic om din lume: președintele SUA. În fața Casei Albe, dincolo de gardul care străzuiește peluza nordică a impunătoarei reședințe, un bărbat, cocoțat pe un mic podium improvizat și îmbrăcat într-un costum negru, purtând pe față o mască reprezentând chipul lui Donald Trump, îl ridiculizează pe cel de-al 45-lea președinte al SUA, așteptând ceva bănuți de la trecătorii care vor să-l pozeze. Ceva mai în spate, într-un cort improvizat, Philipos Melaku-Bello continuă în liniște cel mai lung protest din istoria Americii și, probabil, a lumii, un protest care se desfășoară neîntrerupt din 1981.
Pancartele care vorbesc lumii despre „Înțelepciune și onestitate”, despre dreptate și despre dezarmare nucleară stau în fața Casei Albe, zi și noapte, din data de 3 iunie 1981.
La început, ele au vorbit trecătorilor – americani sau străini – mai mult despre pace, despre cât de distructive sunt armele nucleare, despre necesitatea ca dreptatea și libertatea să triumfe, iar drepturile omului să fie apărate. Pe parcursul anilor, pancartele au făcut referire și la alte teme, unele punctuale, de la stoparea uciderii elefanților la eliberarea unor activiști încarcerați în diferite colțuri ale lumii.
Ele reprezintă pentru cei care au participat și participă în continuare la protest o exprimare a unui drept - dacă nu chiar a unei datorii - pe care cetățenii îl au într-o democrație: acela de a-și spune opiniile, într-un mod nonviolent, despre subiectele de interes public.
Anual, în medie, pancartele au fost văzute de circa 3 milioane de oameni.
„Ciudați”, „lunatici” sau „eroi”?
De-a lungul celor 37 de ani de protest, participanții au avut parte de nenumărate greutăți. Au fost catalogați, de simpli oameni, dar și de diferite canale media ori politicieni, drept „ciudați” și „nebuni”, au fost agresați de trecători și de forțele de ordine, iar pancartele lor au fost considerate „dezgustătoare”, „orori” și „gunoaie” care nu fac altceva decât să urâțească Parcul Lafayette.
În apărarea lor au invocat însă, întotdeauna, Primul Amendament al Constituției americane, care interzice Congresului, printre altele, să voteze legi care să îngrădească libertatea de exprimare și libertatea presei ori care să limiteze dreptul la adunare pașnică. Dar și o prevedere potrivit căreia protestele continue, de tip „24 de ore”, nu necesită aprobare, atâta timp cât este mereu cineva acolo.
În prima instanță, autoritățile au invocat împotriva protestatarilor încălcarea reglementărilor privitoare la camparea în parcurile publice. Apoi, în 1983, unul dintre inițiatorii protestului - William Thomas - a fost arestat ca urmare a adoptării unor noi reguli potrivit cărora, din rațiuni estetice și de securitate, nu mai erau permise proteste în Parcul Lafayette și pe Pennsylvania Avenue, zona din fața Casei Albe. Instanța a decis însă că temerile legate de securitate sunt exagerate, incredibile și vădit nerezonabile. Un an mai târziu, în apel, instanța hotăra că oamenii au dreptul să afișeze pancarte, dar că ar trebui să existe unele limite în ceea ce privește afișarea acestora pe trotuarul dinspre Casa Albă. Protestatarii s-au mutat, prin urmare, pe cealaltă parte a Pennsylvania Avenue.
Pe 31 ianuarie 1984, William Thomas și Concepcion Picciotto au fost iar arestați. Acuzațiile au fost retrase după ce aceștia au demarat procedurile pentru a-l chema în judecată chiar pe președintele SUA, Ronald Reagan. Ulterior, autoritățile au stabilit reguli clare și în privința dimensiunii pancartelor și a modului în care să fie ele amplasate: să aibă maximum 1,2 metri lungime/lățime și maximum 7,6 cm grosime, să nu fie ridicate mai sus de 1,8 metri, iar persoana care le însoțește să nu fie mai departe de 91 de cm.
Joaca de-a șoarecele și pisica a continuat în aceeași manieră cu forțele de ordine de-a lungul deceniilor. În 2013, de exemplu, pentru câteva ore, cortul și toate materialele protestatarilor au fost ridicate de Poliție pentru că cel care trebuia să fie lângă ele a plecat pentru o scurtă perioadă. Ca urmare a reacției activiștilor și cu sprijinul unei delegate republicane, care o cunoștea de mulți ani pe Picciotto și susținea cauza dezarmării nucleare, protestatarii au convins Poliția să le returneze bunurile, astfel încât cortul și pancartele au fost reinstalate.
41 de ore, neîntrerupte, în cort
William Thomas și Conception Picciotto au decedat între timp, dar protestul este continuat de Philipos Melaku-Bello și de alți susținători ai cauzei.
Melaku-Bello, în vârstă de 57 de ani, într-un cărucior cu rotile, arată pentru mulți trecători ca un om al străzii și contrastează puternic cu peisajul cotidian al Washington-ului. Părul îi este lung și împletit în codițe mărunte, o barbă mare îi acoperă fața, iar hainele îi sunt ponosite. Urmărește însă știrile din întreaga lume, în special cele care au legătură cu încălcarea drepturilor omului, iar pancartele sale sunt adaptate vremurilor și subiectelor arzătoare de pe agenda publică. De la tânăra palestiniană închisă pentru că a pălmuit pe un militar israelian în timpul protestelor violente din Cisiordania la acuzațiile de agresiune sexuală care planează asupra judecătorului Brett Kavanaugh.
De-a lungul anilor, Melaku-Bello a protestat împotriva a cinci președinți americani, dar susține că situația s-a înrăutățit în SUA de la preluarea președinției de către Donald Trump, pe care îl acuză că este preocupat doar de interesele personale și de protejarea miliardarilor Americii.
Cea mai lungă perioadă petrecută de protestatar în cort a fost de 62 de ore, însă de cele mai multe ori „tura” sa este de 41 de ore.
„Sunt dispus să mor pentru cetățenii acestei planete. Cât timp voi face lucrul acesta? Poate până la ultima suflare”, spune, fără să stea prea mult pe gânduri, Melaku-Bello.
Câțiva metri mai încolo, chiar în apropierea gardului Casei Albe și sub privirile impasibile ale forțelor de ordine, continuă și „dansul” cu umbrela al imitatorului președintelui Donald Trump. Pare să stârnească mai mult interesul trecătorilor.