Noi nume vehiculate pentru Administrația Trump

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump Holds Campaign Town Hall In Tampa
Foto: Gulliver/ Getty Images

Donald Trump va prelua mandatul de la Barack Obama pe 20 ianuarie. Până atunci, echipa de tranziție a președintelui ales al SUA stabilește persoanele care vor ocupa funcții cheie în timpul Administrației Trump. Senatorul republican Ted Cruz este în topul listei pentru funcția de procuror general, iar Guvernatorul de Carolina de Sud Nikki Haley cea pentru secretar de stat, potrivit presei internaționale. 

Donald Trump Holds Campaign Town Hall In Tampa
Foto: Gulliver/ Getty Images

Președintele ales al Statelor Unite nu are un numit cerc de cunoştinţe în interiorul lumii politice de la Washington şi de donatori. Aceştia ar fi, tradiţional, cei care ar urma să primească funcţii în Administraţia Trump. Însă echipa de tranziție a lui Donald Trump a pus la punct, în ultimele luni, o listă scurtă de industriaşi, activişti și politicieni conservatori care ar putea forma unul din cele mai eclectice şi controversate cabinete din istoria SUA.

Numiri controversate în Administrația Trump

Donald Trump a anunțat deja că Reince Preibus, președintele Comitetului Național al Republicanilor, va fi șeful Administrației de la Casa Albă și că Stephen Bannon, fostul șef al site-ului conservator Breitbart News, va fi strateg șef și consilier principal în timpul mandatului său. Numirea lui Steve Bannon în această funcție este cel puțin controversată. 

Steve Bannon este cunoscut pentru viziunea de extremă dreapta. Este adeptul mişcării de supremaţie a albilor, iar potrivit jurnaliştilor, are vederi homofobe şi antisemite.

Controversată este şi încercarea lui Donald Trump de a-l propulsa pe ginerele său la Casa Albă. Fără nici un fel de experienţă politică, tânărul om de afaceri Jared Kushner, soţul Ivankăi, a fost unul dintre ajutoarele sale de bază în campania electorală. Acum, el va acţiona în culise, dar surse din Partidul Republican spun că va avea o influenţă foarte mare asupra preşedintelui ales.

Mai jos, vă prezentăm o listă cu numele vehiculate pentru instituții cheie din Administrația Trump. 

Trezoreria SUA

Administrarea Finanţelor i-ar putea reveni lui Steven Mnuchin (54 de ani), actual producător la Hollywood după o carieră de bancher de 17 ani la Goldman Sachs. Munchin este preşedinte şi director general al firmei Dune Capital Management.

Fost lider al Camerei Reprezentanţilor, el a declarat în trecut că femeile nu sunt capabile să lupte în război. În plus, este cunoscut pentru viaţa sa personală agitată, marcată de infidelităţile sale. A susţinut şi că mulţi oameni au murit în uraganul Katrina din 2005 fiindcă erau needucaţi.

De asemenea, pe listă mai sunt Jeb Hensarling, congresmen în Camera Reprezentanților pentru Texas, jamie Dimon, director executiv la JPMorgan & Chase și Tom Barrack, fondator și director al Colony Capital Inc.

Secretar de stat

Rudy Giuliani, fost primar al New York-ului, și susținător al lui Donald Trump ar putea deveni secretar de stat în Administrația Trump, funcție ocupată de Hillary Clinton în primul mandat al lui Barack Obama. Pe listă se află și guvernatorul din Carolina de Sud Niki Haley, fostul ambasador la ONU în timpul Administrației Bush, John Bolton, fostul purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanților, Newt Grinch, și fostul ambasador al SUA în Irak, Zalmay Khalilzad.

Ministerul Apărării

Jeff Sessions, senator din Alabama și unul din primii susținători al lui Donald Trump, deschide lista pentru șefia Ministerului Apărării.

Mai sunt luați în considerare și senatorul Tom Cotton și fostul director al Agenției de Informaţii Militare, generalul Michael Flynn, care are nevoie de dispensă din partea Congresului. Legea prevede că militarii de carieră trebuie să fie retraşi de cel puţin șapte ani înainte să ocupe posturi civile de conducere în Pentagon.

Surprinzătoare este intrarea pe listă a foarte tânărului membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului California Duncan Hunter (30 de ani).

Procuror General

Rudy Giuliani, fost primar al New Yorkului, este și pe această listă. Favorit însă este și senatorul Ted Cruz. Mai are şanse şi guvernatorul din New Jersey, Chris Christie (54 de ani), recent scos de sub acuzare într-un caz de corupţie.

O altă posibilitate este Pam Bondi (50 de ani), actualul procuror general al statului Florida. Aceasta este implicată într-un scandal în care este acuzată că a primit fonduri, în campania electorală pentru realegerea sa, de la Donald Trump pentru că nu a dat curs mai multor reclamaţii de fraudă la adresa fundaţiilor acestuia şi a Universităţii Trump.

Secretarul pentru securitatea internă

În fruntea listei pentru secretarul de securitate internă este Michael McCaul, congresmen din Texas. În timpul campaniei electorale, McCaul a declarat că Donald Trump nu l-a luat în seamnă când i-a spus că Rusia este în spatele atacurilor cibernetice asupra Partidului Democratic. Cu toate acestea, McCaul continuă să consilieze echipa de tranziție a președintelui ales al SUA.

Doi suporteri de-ai lui Donald Trump mai sunt în cărți pentru această funcție: David Clarke, șerif în Milwuakee, și Joe Arpaio, tot șerif.

Agenția de Protecție a Mediului

Pentru șefia Agenției de Protecție a Mediului sunt în cărți avocatul Jeff Holmstead, fost membru al Agenției în timpul administrației Bush, procuroarea generală a Arkansas, Leslie Rutledge, și comisarul Departamentului de Mediu din Indiana, Carol Comer.

Mulți oameni de știință sunt îngrijorați în special de poziția lui Donald Trump cu privire la schimbările climatice. În campania electorală, Trump și-a luat angajamentul să „anuleze” Acordul de la Paris privind limitarea încălzirii globale ce a fost ratificat în acest an de SUA și a promis că va elimina și reglementările interne pentru protecția mediului. El susținea în campania electorală, într-un deja celebru mesaj pe Twitter, că încălzirea globală este o „înșelăciune” pusă la cale de China pentru a pune bețe în roate dezvoltării economice a Americii.

Ministerul de Interne

Pentru ministerul de Interne, Sarah Palin, fostă guvernatoare a statului Alaska, și candidată la vicepreședinția SUA din partea republicanilor în 2008.

Palin s-a remarcat mai mult prin gafele comise decât prin proiectele politice. A declarat că Africa e o ţară, a confundat Coreea de Nord cu cea de Sud şi a declarat că nu se uită la ştiri fiindcă o întristează.

De asemenea, mai sunt luați în calcul Jan Brewer, fostul guvernator din Arizona, și Forrest Lucas, fondatorul Lucas Oil.

CIA

Numele generalului Michael Flynn se vehiculează și pentru șefia CIA. De asemenea, un alt favorit este fostul congresmen și lobby-ist Pete Hoekstra.

Curtea Supremă

Locul vacant la Curtea Supremă este o miză foarte importantă. Echipa de tranziție a lui Donald Trump trebuie să aleagă dintr-o listă de 21 de nume pe care a realizat-o în timpul campaniei sale, printre care se numără și senatorul Mike Lee și judecătorul William Pryor.

Donald Trump a publicat în timpul campaniei electorale o listă de potențiali judecători pentru Curtea Supremă cu scopul de a-i liniști pe republicani. 11 persoane se aflau pe listă, dintre care doar trei femei și numai „albi și conservatori”. 

Curtea Supremă a SUA numără opt judecători în loc de nouă, după decesul, la 13 februarie, al magistratului conservator Antonin Scalia.

Numirea unui succesor pentru acesta constituie subiectul unei dispute între Casa Albă și senatorii republicani, în condițiile în care miza este enormă, Curtea fiind în prezent divizată între patru judecători conservatori și patru progresiști.

Fermi pe poziția lor, republicanii, majoritari în Senat, refuză să-l confirme pe judecătorul Merrick Garland, numit în martie de către președintele Obama al noulea membru al insituției.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”