Strategia Comisiei Europene pentru redresare în urma crizei COVID. A fost pregătită o finanțare de 800 mld. euro pentru statele membre

Data actualizării: Data publicării:
sediul comisiei europne
FOTO: Getty Images

Comisia Europeană va utiliza o strategie de finanțare diversificată pentru a mobiliza până la aproximativ 800 mld. euro până în 2026. Comisia a luat măsuri pentru a se asigura că împrumuturile din cadrul NextGenerationEU vor fi finanțate în cele mai avantajoase condițiții pentru statele membre.

Datorită acestei abordări, care va respecta bunele practici ale emitenților suverani, Comisia va fi în măsură să mărească volumele necesare. Acest lucru va atrage, de asemenea, investitori în Europa și va consolida rolul internațional al monedei euro.

Johannes Hahn, comisarul pentru buget și administrație, a declarat: „NextGenerationEU va produce o schimbare radicală pe piețele europene de capital. Astăzi, dezvelim motorul care va pompa combustibilul menit să alimenteze instrumentul NextGenerationEU. Strategia de finanțare ne va permite să contractăm împrumuturile aferente instrumentului NextGenerationEU, astfel încât să dispunem de toate instrumentele necesare pentru a demara redresarea socială și economică și pentru a promova creșterea verde, digitală și rezilientă. Mesajul este clar: de îndată ce Comisia va fi autorizată din punct de vedere juridic să contracteze împrumuturi, vom da startul!

NextGenerationEU – principalul instrument de răspuns al UE la pandemia de COVID-19 – va fi finanțat prin împrumuturi de pe piețele de capital. Până la sfârșitul anului 2026, comisia va mobiliza până la 800 de miliarde de euro.

Acest lucru se va traduce în volume de împrumuturi de aproximativ 150 de miliarde euro pe an, în medie, UE devenind astfel unul dintre cei mai mari emitenți în euro. Toate împrumuturile vor fi rambursate până în 2058.

Deși Comisia a mai contractat deja împrumuturi – pentru a sprijini statele membre ale UE și țările terțe – volumul, frecvența și complexitatea împrumuturilor NextGenerationEU au necesitat o schimbare fundamentală de abordare în ceea ce privește piețele de capital.

Strategia de finanțare diversificată a Comisiei ar urma să combine o decizie anuală privind volumul împrumuturilor și o comunicare semestrială privind parametrii principali ai planului de finanțare, pentru a oferi transparență și previzibilitate investitorilor și celorlalte părți interesate, precum și relații structurate și transparente cu băncile care să sprijine programul de emisiune (prin intermediul unei rețele de dealeri primari). Instrumente de finanțare multiple (obligațiuni pe termen mediu și lung, dintre care unele vor fi emise sub formă de obligațiuni verzi NextGenerationEU și „EU-Bills”) pentru a menține un anumit grad de flexibilitate în ceea ce privește accesul pe piață și pentru a gestiona nevoile de lichiditate și profilul de scadență. O altă componentă a strategiei este o combinație de licitații și credite sindicalizate, pentru a asigura accesul eficient din punctul de vedere al costurilor la finanțarea necesară în condiții avantajoase.

Operațiunile de împrumut se vor înscrie într-un cadru de guvernanță solid, care va asigura o execuție coerentă și consecventă. În activitatea sa, Comisia se va coordona în continuare cu alți emitenți, inclusiv cu statele membre ale UE și cu emitenții supranaționali.

Strategia de finanțare diversificată va ajuta Comisia să atingă două obiective principale – să răspundă nevoilor mari de finanțare ale NextGenerationEU și să obțină costurile scăzute și riscul scăzut de execuție dorite, în interesul tuturor statelor membre și al cetățenilor acestora.

În urma pachetului de măsuri prezentat astăzi, Comisia va întreprinde o serie de acțiuni pentru ca strategia de finanțare diversificată să devină operațională. Printre aceste acțiuni se numără crearea unei rețele de dealeri primari. În conformitate cu practicile emitenților comparabili, Comisia va înființa o rețea de dealeri primari pentru a facilita executarea eficientă a licitațiilor și a tranzacțiilor sindicalizate, pentru a sprijini lichiditatea pe piețele secundare și pentru a asigura plasarea datoriei noastre în cea mai mare bază de investitori posibilă. Formularul de candidatură și condițiile generale de participare vor fi publicate în curând.

Pentru a asigura o comunicare transparentă cu piețele, Comisia va adopta prima sa decizie anuală privind împrumuturile și va comunica informațiile referitoare la primul său plan de finanțare înainte de începerea programului de împrumuturi NextGenerationEU, preconizat pentru această vară (calendarul depinde de aprobarea Deciziei privind resursele proprii de către toate statele membre, acest act legislativ permițându-i Comisiei să împrumute pentru NextGenerationEU). Operațiunile de împrumut pot începe imediat după intrarea în vigoare a Deciziei privind resursele proprii. Planurile de finanțare vor fi apoi actualizate de două ori pe an.

NextGenerationEU este principalul instrument de răspuns al UE la criza provocată de coronavirus. Acest instrument urmărește să sprijine redresarea economică și să construiască un viitor mai verde, mai digital și mai rezilient. UE a convenit asupra acestui instrument ca parte a unui pachet de relansare de peste 2 mii de miliarde de euro (în prețuri curente) sau de 1,8 mii de miliarde EUR (la prețurile din 2018), ceea ce cuprinde, de asemenea, bugetul pe termen lung pentru perioada 2021-2027.

Partenerii noștri
Playtech
Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
De ce este bine să adaugi un praf de sare în ceai. Secretele unei băuturi delicioase, potrivit unei chimiste...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...