Belgienii adoptă un set strict de reguli în perioada sărbătorilor de Crăciun. Unele restricţii pot părea bizare, așa cum este cea potrivit căreia un singur oaspete la masa de Crăciun va putea folosi toaleta.
Anul acesta, Crăciunul nu mai seamănă cu cel din anii trecuţi. Fără petreceri până dimineaţa, fără reuniuni mari. Un exemplu mai ciudat vine din Belgia. Acolo, de Crăciun, oamenii pot invita oaspeţi la cină, însă doar unul dintre ei va avea voie să folosească toaleta, scrie brusselstimes.com.
”Dacă trebuie să mergeţi la toaletă, nu va mai fi nimic de făcut decât să vă întoarceţi acasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al autorității locale din Belgia.
Oricine invită oaspeţi trebuie să aibă o grădină sau o curte unde oamenii să se poată plimba. Invitarea oamenilor să sărbătorească în grădină este permisă, dacă grupul nu este mai mare de patru persoane, iar regulile de distanță și igienă sunt respectate. În plus, este necesar accesul direct la grădină, a spus ministrul belgian de interne, Annelies Verlinden, care a adăugat că oaspeții nu au voie să treacă prin casă.
Singura persoană căreia îi este permis accesul în casă este cineva apropiat, ales de familia gazdă.
Restricţiile au mai impus oamenilor care trăiesc singuri să se îmbrăţişeze doar cu o singură persoană din afara casei lor.
Editor : Georgiana Marina