Autoritățile de la Kiev amenință că îi vor interzice accesul în Ucraina și îl vor acționa în instanță pe celebrul regizor sârb Emir Kusturica. Avertismentul vine în contextul unei recente vizite a cineastului în Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Rusia.
Ambasada Ucrainei la Belgrad i-a trimis marți o scrisoare deschisă lui Emir Kusturica, avertizându-l că oricine încalcă legea ucraineană cu privire la teritoriile ocupate temporar, vizitând Crimeea, va fi dat în judecată. „Una dintre pedepsele pentru încălcarea legii este interdicția a intra pe teritoriul ucrainean pe o perioadă de cinci ani”, se precizează în scrisoarea misiunii diplomatice, relatează Balkan Insight.
Pe 23 iulie, regizorul Emir Kusturica a organizat un concert la Yalta cu formația sa „No Smoking Orchestra”. Înainte de eveniment, regizorul sârb a declarat că anexarea Crimeei a fost un „proces natural, organic” și le-a cerut locuitorilor să dezvolte peninsula ca „o parte a Rusiei Mari”.
În scrisoare, ambasada ucraineană i-a reamintit regizorului că Ucraina nu a recunoscut independența regiunii Kosovo.
Kusturica nu a putut fi contactat de jurnaliștii publicației citate pentru un comentariu.