Putin și Lukaşenko, glume pe seama mercenarilor Wagner: „Mă stresează. Îmi zic că vor să meargă într-o excursie în Polonia”

Data publicării:
vladimir putin si aleksandr lukasenkp
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko i-a spus duminică lui Vladimir Putin că mercenarii Wagner care se află în ţară au început să îl „streseze”. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko i-a spus duminică lui Vladimir Putin că mercenarii Wagner care se află în ţară au început să îl „streseze”, deoarece aceştia vor să „meargă în Occident” într-o „excursie”, relatează CNN.

„Poate că nu ar fi trebuit să o spun, dar o voi face. Wagnerii au început să ne streseze: „Vrem să mergem în Occident. Lăsaţi-ne”, ne spun ei”, i-a spus Lukaşenko lui Putin în timpul unei întâlniri pe care au avut-o duminică la Sankt Petersburg.

„De ce trebuie să mergeţi în Occident? „Păi, mergem într-o excursie la Varşovia, la Rzeszow”, a spus preşedintele Belarusului cu un umor sarcastic, ironizând temerile Varşoviei, care şi-a mutat trupe în estul ţării, spre graniţa cu Belarusul, după ce luptătorii Wagner au început antrenamente cu forţele speciale ale Belarusului în apropierea frontierei.

„Îi ţin în centrul Belarusului, aşa cum am convenit”, a adăugat Lukaşenko.

Aleksandr Lukaşenko este un aliat al lui Putin şi se pare că glumea cu acesta. O înregistrare video l-a arătat pe Putin zâmbind la aceste comentarii, precizează CNN.

Grupul militar privat Wagner se află în Belarus după ce Lukaşenko a ajutat la medierea unui acord pentru a pune capăt rebeliunii de scurtă durată a mercenarilor împotriva Moscovei.

Ucraina spune că până la 5.000 de luptători se află deja în ţară.

Săptămâna aceasta, Belarusul a anunţat că forţele sale vor organiza exerciţii cu luptătorii Wagner în apropierea graniţei cu Polonia, ceea ce a crescut tensiunile.

Vineri, Putin, fără a furniza nicio dovadă, a acuzat Polonia că vrea să anexeze părţi din Belarus, afirmând că orice agresiune va fi întâmpinată cu „toate mijloacele de care dispune”.

Aliaţii occidentali au răspuns la fel, Germania promiţând public că NATO va apăra Polonia, membră a Alianţei sale, dacă va exista un atac asupra flancului său estic din partea trupelor Wagner din Belarus.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fiica artistului Igor Cuciuc a murit la doar 17 ani. Ce a pățit Andreea la Balul Bobocilor
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Alina Sorescu, acuze la adresa fostului soț, cu care se "războiește" pentru fiicele lor: "Încearcă să își...
Film Now
Jennifer Garner, mai fericită ca niciodată alături de John Miller. Fosta soție a lui Ben Affleck, radiantă la...
Adevarul
La ce vârstă ar trebui să renunțați complet la consumul de alcool. Avertismentul unui neurolog
Newsweek
Ministru de Finanțe anunță dezastru: 700.000 pensii NU cresc, pensionari fără pensie de sărbători
Digi FM
Irina Fodor are o siluetă ca trasă prin inel, dar nu face mari eforturi pentru a o păstra. Un preparat nu-i...
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe Mike Tyson.
Mesajul emoționant al lui Mike Tyson, după meciul cu Jake Paul: „Aproape am murit”. De ce se consideră...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Primele simptome de boală observate de Christina Applegate au fost ignorate chiar de ea. Diagnosticată cu...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului