Polonia negociază cu Statele Unite participarea la programul de găzduire a armelor nucleare NATO, ca măsură de protecție împotriva amenințărilor în creștere din partea Rusiei, a anunțat miercuri președintele polonez Andrzej Duda.
„Există oportunitatea de a participa la programul de găzduire a armelor nucleare. I-am întrebat pe liderii americani dacă iau în calcul o astfel de posibilitate. Subiectul este deschis”, a declarat președintele Andrzej Duda într-un interviu pentru Gazeta Polska, potrivit Bloomberg.
Politica NATO de descurajare nucleară le permite țărilor membre care nu au arme nucleare să ia parte la planificarea de grup a alianței.
Dintre cele trei puteri nucleare din cadrul NATO (Franța, Marea Britanie și SUA), doar Statele Unite participă la acest program de găzduire. Belgia, Germania și Italia sunt printre țările NATO care găzduiesc arme nucleare americane pe teritoriul lor.
Dacă Kremlinul va începe un război nuclear, responsabilii pentru aceasta „vor fi blestemați în întreaga lume”, a mai spus Duda.
„Cea mai mare problemă este că noi nu avem arme nucleare”, a continuat el.
Președintele polonez a subliniat, de asemenea, că țara lui va continua să sprijine Ucraina în războiul împotriva Rusiei.
„Polonia susține Ucraina. Ucraina trebuie să se apere și să supraviețuiască acestui război. Trebuie să ajungem în situația în care Rusia va fi obligată să își retragă trupele. Ucraina trebuie să revină la granițele ei recunoscute internațional înainte de agresiunea Rusiei din 2014”, a mai precizat Andrzej Duda.
Editor : Bogdan Păcurar