Peskov spune că prăbușirea avionului lui Prigojin ar fi putut fi provocată intenționat: „Luăm în calcul o atrocitate deliberată”

Data publicării:
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului
Peskov a adăugat că ancheta este una rusă şi că este exclusă o investigaţie internaţională în acest dosar. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a afirmat, miercuri, că ancheta privind prăbuşirea avionului în care se aflau liderul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, şi alte nouă persoane, săptămâna trecută, la nord de Moscova, include posibilitatea unui act deliberat, transmite Reuters.

„Este evident că sunt luate în considerare diferite versiuni, printre care versiunea, ştiţi despre ce vorbim, unei atrocităţi deliberate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acesta a adăugat că ancheta este una rusă şi că este exclusă o investigaţie internaţională în acest dosar.

Prigojin, doi locotenenţi de top ai grupării Wagner şi patru bodyguarzi s-au numărat printre cele zece persoane care au murit în urma prăbuşirii avionului Embraer Legacy 600 la nord de Moscova, miercurea trecută. El a murit la două luni de la ziua în care a organizat o scurtă revoltă împotriva instituţiei ruse de apărare, incident care a reprezentat cea mai mare provocare pentru preşedintele rus Vladimir Putin de când a ajuns la putere în 1999.

Peskov spune că ancheta este una rusă şi că este exclusă o investigaţie internaţională în acest dosar

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Aviaţia Civilă Internaţională (ICAO) cu sediul la Montreal, zborul din Moscova cu destinaţia Sankt Petersburg a fost unul intern, deci nu este supus regulilor internaţionale cunoscute în industrie sub denumirea legală „Anexa 13”.

În investigarea accidentelor aeriene, experţii lucrează pentru a îmbunătăţi siguranţa aviaţiei fără a încerca să găsească vinovaţi, dar anchetele sunt adesea afectate de interese politice.

Aproximativ 802 avioane regionale Embraer cu 37 până la 50 de locuri, construite pe aceeaşi platformă ca aeronava Legacy 600, sunt în serviciu, subliniind interesul Braziliei de a participa la anchetă.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”