Peskov, după ce s-a spus că Putin e minţit de consilieri: Occidentalii nu înțeleg nimic din felul în care funcționează puterea în Rusia

Data publicării:
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov., la o declaratie de presa
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a reacționat după declarațiile venite din partea serviciilor de informaţii americane şi britanice, conform cărora preşedintele rus Vladimir Putin este informat incorect despre evoluţia reală a invaziei în Ucraina şi este minţit de consilierii săi, care se tem să-i spună adevărul. Potrivit purtătorului de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, "responsabilii occidentali nu înţeleg nimic din modul în care funcţionează puterea în Rusia" și "nu îl înţeleg pe preşedintele Putin".

Oficialii occidentali ''nu îl înţeleg pe preşedintele Putin, ei nu înţeleg mecanismul de luare a deciziilor, nu înţeleg activitatea noastră'', a comentat pentru presă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

''Nu este doar păcat, este preocupant, pentru că, atunci când există un asemenea grad de neînţelegere, aceasta conduce la luarea unor decizii greşite care au apoi consecinţe grave'', a adăugat acesta, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Serviciile de informaţii americane şi britanice au estimat miercuri că Vladimir Putin este indus în eroare chiar de către colaboratorii săi apropiaţi, care se tem să-i spună adevărul despre strategia militară deficitară a armatei ruse în invazia declanşată asupra Ucrainei pe 24 februarie şi despre efectul sancţiunilor occidentale asupra economiei ruse.

''Avem informaţii că Putin s-a simţit păcălit de armata rusă, de unde a rezultat o tensiune persistentă între Putin şi leadership-ul său militar'', a declarat miercuri responsabila pentru comunicare a Casei Albe, Kate Bedingfield.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a susţinut că liderul de la Kremlin nu ştie ce fac soldaţii săi în Ucraina, fapt care produce ''puţină îngrijorare''.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ion Iliescu şi-a luat rămas bun pentru totdeauna! Anunţul despre secretul fostului preşedinte a fost...
Digi FM
Cât câștigă camerista lui Mihai Trăistariu? Salariul surprinzător pe care i-l oferă pentru câteva ore de...
Pro FM
Kanye West, pus la zid de fani după ce a făcut publică o poză cu Bianca Censori: „Ce bărbat normal ar face...
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson, despre care se spune tot mai des că e leit Sebastian Stan. Ray își face...
Adevarul
O pasageră beată de pe o cursă Wizz Air a provocat o aterizare de urgență. Suma uriașă pe care o are acum de...
Newsweek
900.000 de pensii contributive cresc cu 500 lei. Pensiile speciale, majorate cu 1.000 lei. De ce?
Digi FM
Andra, în lacrimi la tv. Ce a emoționat-o atât de tare, încât nu s-a putut abține: "Dragostea de frate e cea...
Digi World
Cine operează în chirurgia robotică: chirurgul sau robotul? Avantajele acestei tehnologii pentru medic și...
Digi Animal World
Un câine din SUA şi-a împuşcat accidental stăpânul. Cum s-a întâmplat
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă