ONU: Statele occidentale ar trebui să-și redeschidă ambasadele în Afganistanul taliban

Data publicării:
Luptător taliban cu o armă de asalt în mână
Talibanii au preluat complet controlul Afganistanului după retragerea trupelor americane. Foto: profimedia images

În ciuda revenirii la putere, anul trecut, a mişcării talibane islamiste radicale, Germania şi alte ţări occidentale ar trebui să-şi redeschidă ambasadele din Kabul, a declarat adjunctul reprezentantului special al ONU în Afganistan, Markus Potzel.

„Apelul meu este ca mai multe state occidentale să fie reprezentate aici din nou”, a declarat Potzel, fost ambasador al Germaniei la Kabul între 2014 şi 2016, portalului media Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND) într-o serie de comentarii care vor fi date publicităţii duminică, conform Agerpres.

Era mai uşor de evaluat situaţia din Afganistan atunci când exista o prezenţă în această ţară, a apreciat Potzel, adăugând că nu trebuie uitat faptul că Germania şi alte naţiuni occidentale au la rândul lor interese în Afganistan.

Talibanii au revenit la putere în Afganistan în timpul retragerii forţelor NATO conduse de SUA în august 2021. În acea perioadă, ţările occidentale şi-au închis ambasadele din Kabul şi şi-au evacuat personalul.

Talibanii au dezminţit în mod repetat că vor reimpune regimul opresiv din timpul primului lor regim, între 1996 şi 2001. Totuşi, în ultimele luni, ei au început să reimpună stricta lor interpretare a islamului, au îngrădit drepturile omului şi au reintrodus restricţiile la adresa femeilor, cum ar fi împiedicarea tinerelor să aibă acces la educaţie. Până acum, nicio ţară nu a recunoscut regimul de facto al talibanilor.

Însă, Potzel este de părere că „deschiderea ambasadelor nu trebuie să meargă mână în mână cu recunoaşterea regimului taliban”. Statele occidentale - a considerat el - sunt interesate într-un Afganistan stabil care să prevină miliţia statului islamic să se extindă şi mai mult şi, totodată, doresc să existe o politică de combatere a culturilor de droguri.

Totodată, statele occidentale sunt interesate în crearea unor perspective pentru poporul afgan pentru a preîntâmpina o repetare a crizei refugiaţilor precum cea prin care a trecut Europa în 2015, a menţionat Potzel.

În prezent, unele ţări - precum Rusia, China, Qatar şi ţări vecine ca Uzbekistanul, Iranul şi Pakistanul - au în continuare deschise ambasade la Kabul.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperirea făcută de doi clienți Uber. Ce au semnat în aplicație fără să-și dea seama
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Boala de care suferă Anca Țurcașiu: „Nu există remediu”. Artista nu mai consumă carne de 34 de ani și a...
Film Now
Părinții ei sunt celebri la Hollywood, iar acum joacă în primul său film major. Până la 21 de ani, a pășit de...
Adevarul
Suma uriașă cu care se vinde vila arhitectului care a coordonat construcția sediului Primăriei Capitalei
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...