ONU rămâne fără bani. Situația e mai gravă decât se credea

Data publicării:
onu

Secretarul general al ONU Antonio Guterres avertizează că Organizaţia se confruntă cu o lipsă de lichidităţi şi şi-a îndemnat funcţionarii, într-un mesaj, să pregătească măsuri în vederea unor reduceri de cheltuieli, relatează News.ro, care citează AFP.

Această lipsă este provocată în principal de faptul că state membre nu plătesc la timp ceea ce datorează, potrivit şefului organiaţiei, care le-a cerut acestor ţări să-şi accelereze plata controbuţiilor la bugetul ONU.

„Problemele noastre de trezorerie nu au fost niciodată atât de precoce, iar tendinţa generală este îngrijorătoare: rămânem fără bani pe termen scurt şi rămânem pe roşu pe termen lung”, a scris joi Antonio Guterres în acest mesaj, difuzat pe site-ul intern al ONU.

ONU are două bugete, şi anume unul de funcţionare - adoptat în decembrie, în valoare de 5,4 miliarde de dolari, pe doi ani, şi unul pentru operaţiuni de pace - adoptat în iunie, în valoare de 6,7 miliarde de dolari, pe 12 luni.

Potrivit ONU, practica de a plăti cu întârziere obligaţiile financiare, definite prin chei de repartizare între cele 193 de state membre ale Organizaţiei, este curentă.

Însă, anul acesta, dificultatea financiară are loc mai devreme decât în anii precedenţi, a precizat aceeaşi sursă, fără să identifice originea precisă a problemei.

În total, 112 ţări sunt la zi, în iulie, cu plata controbuţiilor. Pe listă nu se află Statele Unite - cel mai important contributor (22%) la bugetul funcţionării Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Japonia, China, Germania şi Franţa - care se află în spatele Statelor Unite pe lista contributorilor Organizaţiei - şi-au plătit toate contribuţiile.

Până la sfârşitul lui iunie 2018, 1,9 miliarde de dolari au fost cheltiţi de statele membre, cu aproximativ 200 de milioane de dolari mai puţin decât anul trecut în acelaşi moment.

„Vom avea nevoie să adoptăm măsuri de reducere a costurilor, ţintindu-le mai întâi pe cele care nu sunt legate de plata salariilor”, a precizat Antonio Guterres.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”