Video Exclusiv NATO: Sunt în curs de derulare încercări de destabilizare în R. Moldova, anticipăm acțiuni de provocare, sub steag fals

Data publicării:
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Foto: Profimedia Images

NATO anticipează acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals în Republica Moldova, unde sunt deja în curs de derulare încercări de destabilizare, însă nu vede riscuri militare iminente pentru această țară. Este vorba mai degrabă de a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu pentru Digi24. 

Totuși, Alianța Nord-Atlantică rămâne extrem de atentă în ceea ce privește sprijinul pentru țările care sunt sub o astfel de presiune, cu atât mai mult cu cât conflictul din Ucraina riscă să fie unul de lungă durată, iar Kievul trebuie să fie sprijinit nu doar pentru a-și limita pierderile, ci pentru a câștiga acest război, a explicat Mircea Geoană. Pe de altă parte, în ciuda retoricii tot mai insistente care vine dinspre Moscova, NATO nu are elemente care să indice că Rusia ar avea de gând să recurgă la arma nucleară. Un astfel de discurs este destinat să pună presiune psihologică asupra Ucrainei și asupra democrațiilor occidentale, a arătat Mircea Geoană, vineri seară, la Digi24. 

Un semn de insolență

Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Cum catalogați atacul de la Kiev din timpul vizitei secretarului general al ONU?

Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO: Este poate încă un exemplu, dacă mai aveam nevoie de exemple, pentru lipsa minimă de respect față de dreptul internațional pe care conducerea de la Kremlin o arată de la începutul războiului. Evident, nu suntem noi, de la NATO, în măsură să comentăm reacția pe care Antonio Guterres a avut-o la rândul său, dar este clar că este un semn de insolență, este un semn de lipsă de respect pentru cel care conduce ONU și să nu uităm că Rusia face parte din Consiliul de Securitate al ONU, deci este, dacă vreți, un factor agravant în sine.  Este vorba de continuarea unui război care produce în continuare nenumărate pagube și vieți omenești, este o lipsă de minimă decență inclusiv în timpul unui război. Condamnăm în modul cel mai ferm continuarea acestui război de către Federația Rusă.

De ce va fi un conflict de durată în Ucraina

- Într-un interviu pentru BBC ați declarat că războiul ar putea dura ani, că trebuie să ne pregătim pentru un conflict de durată. Dacă puteți să ne explicați.

- Intrăm deja, suntem, cred, în a 65-a zi a acestui război - deja peste două luni de zile - în care am văzut foarte multe elemente ale primei etape a războiului și iată acum a doua etapă a războiului. Noi anticipăm continuarea unei rezistențe și, de ce nu, a unei victorii ucrainiene împotriva forțelor rusești în Ucraina. Suntem încurajați de modul impecabil în care aliații din NATO și partenerii  NATO din întreaga lume susțin Ucraina în această perioadă. Dar și Federația Rusă își recuperează forțele. Sunt din nou într-o zonă mai apropiată de doctrina militară clasică a Federației Ruse -  bombardamente masive, lovituri în profunzime și încercarea de a destabiliza logistica și sistemul de comandă și control al forțelor ucrainene. Situația de pe teren este în continuare complexă și de aceea anticipăm că acest război va continua. Să sperăm că se termină mai repede. Noi nu prorocim un război lung pe ani de zile, ne uităm și la varianta în care un război se poate
termina mai repede - să sperăm că mai repede -, dar cum vedem lucrurile pe teren și cu forțele de ambele părți, probabil vom avea un conflict de mai lungă durată.

Moldova și Georgia, țări sub presiune

- Date fiind evenimentele din Transnistria, credeți că rămâne acest pericol, ca acest conflict să treacă dincolo de Ucraina?

- Nu vedem riscuri militare iminente la adresa Republicii Moldova sau a Georgiei - o altă țară sub intensă presiune din partea Federației Ruse. În schimb, anticipăm acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals, nu atât de mult pentru a crea dificultăți Republicii Moldova, cât pentru a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa. De aceea suntem extrem de atenți în sprijinul nostru și pentru țările care sunt sub o astfel de presiune, dar repet, la adresa Republicii Moldova nu vedem în acest moment riscuri iminente de natură militară. Încercări de destabilizare, în schimb, putem să spunem că ele sunt în derulare.

Acuzele Moscovei la adresa NATO, un mesaj pentru publicul rus

- La Moscova propaganda împinge un narativ în ultimele două săptămâni și anume că de fapt Rusia nu se luptă cu ucrainienii în Ucraina, ci e în război cu NATO, se vorbește despre al Treilea Război Mondial, care s-ar putea termina numai cu o lovitură nucleară. Care este răspunsul NATO?

- Pe de o parte, noi asistăm la un narativ care nu este nou, inventarea unui inamic exterior face parte din manualul de propagandă pe care comuniștii și succesorii comuniștilor - în cazul de față regimul de la Moscova - îl folosesc în mod constant. Mama Rusia este sub asaltul Occidentului - acesta este narativul, evident fals, pe care conducerea de la Kremlin îl propagă de mulți ani de zile. Adevărul adevărat îl știm cu toții: o țară mare și importantă ca Federația Rusă se năpustește asupra unui vecin, Ucraina. Războiul este declanșat de Rusia împotriva unei țări inocente care nu face altceva decât să își apere independența, suveranitatea și demnitatea - asta fac ucranienii. Deci, în mod clar respingem astfel de acuzații. NATO nu are nimic de-a face cu ceea ce înseamnă acest dușman inventat. Să nu uităm că în 1997, înainte de extinderea NATO, noi am semnat cu Federația Rusă un Act fondator NATO - Federația Rusă. Noi ne-am obligat să nu punem prezență militară pe flancul estic și ne-am ținut de cuvânt, deci cei care provoacă război, care ocupă vecinii și care provoacă dezechilibrul strategic în Europa este Federația Rusă și de aceea respingem la modul cel mai categoric acest narativ și această manieră de a-și îndoctrina propria populație. Credem că în principal mesajul este pentru publicul din Rusia, care este ținut sub lacăt informațional, care este într-un fel bombardat de această propagandă de la Kremlin și care întotdeauna are nevoie de un dușman exterior. Dacă spui despre președintele Zelenski, evreu de origine, că este nazist și dacă spui despre NATO că este un element agresiv este parte din aceeași poveste mincinoasă pe care Rusia o propagă de mulți ani de zile și acum, încolțiți, în dificultate, după mai bine de două luni de zile de război care nu le-a adus succesul scontat, amplifică retorica și încearcă să găsească scuze și acuze la adresa Occidentului democrat.

Una din cele mai masive erori de calcul strategic din istoria Rusiei

- Președintele Joe Biden spune că obiectivul acum este ca Rusia să fie atât de slăbită, încât să nu mai poată fi niciodată capabilă să pornească un război ca cel pe care l-a început în Ucraina. Ce credeți despre acest obiectiv?

- Am observat faptul că președintele Biden a cerut Congresului american un pachet financiar extrem de masiv, de peste 33 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina militar, dar și financiar, dar și pentru reconstrucție. Până în acest moment țările din NATO și partenerii noștri au investit 8 miliarde de dolari. Ceea ce vrem să spunem este că noi vom continua să susținem Ucraina în lupta dreaptă pe care o au și cred că ucranienii au tot dreptul și cred că și-au câștigat dreptul prin luptă, prin eroism, prin sacrificiu să fie susținuți pentru a câștiga acest război. Nu pot spune cât de slăbită va ieși Federația Rusă, dar pot să spun că din punct de vedere forță economică, reputație internațională și credibilitate cred că în cartea de istorie a Rusiei, peste ani și ani, când vor scăpa de acest tip de propagandă, decizia de a începe războiul cu Ucraina va fi - în toată istoria Rusiei probabil - considerat una din cele mai masive erori de calcul strategic din istoria
recentă a Federației Ruse.

Ucraina poate câștiga războiul cu sprijin NATO

- Secretarul general Stoltenberg spune că aliații se pregătesc să ofere sprijin Ucrainei pe o perioadă lungă de timp și să o ajute să treacă de la echipamentele sovietice la arme moderne, la standarde NATO. Ce înseamnă asta?

- Noi am pregătit armata ucraineană din 2014, după ocuparea ilegală a Crimeei, când Ucraina și-a trecut în Constituție dorința de adera la NATO și la Uniunea Europeană și am pregătit armata ucranineană și iată că am făcut-o foarte bine. Nu vreau sub nicio formă să spun că eroismul și bravura armatei ucrainiene reprezintă altceva decât un factor de succes excepțional, dar sprijinul nostru în a transforma armata ucraniană într-o armată de tip NATO în fața unei armate de tip postsovietic - Rusia are astăzi o armată de tip postsovietic, Ucraina ar o armată de tip NATO și este într-un fel firesc, în această etapă decisivă a războiului început de Rusia împotriva Ucrainei, să ajutăm Ucraina să aibă elemente de superioritate, inclusiv de natură echipamente militare, iar echipamentele occidentale pe care noi vrem să le furnizăm să le aducă acest avantaj care să permită Ucrainei să câștige acest război. Aceasta este de fapt politica pe care o adoptăm: ne ocupăm și de pregătirea, de antrenarea ucrainenilor pentru a lucra cu astfel de echipamente noi - ei evident erau obișnuiți cu echipamente de natură sovietică, din era sovietică și postsovietică - deci vom asigura echipamente moderne, occidentale, astfel încât Ucraina va avea ca doctrină militară, ca mod de comandă și control, ca filosofie de organizare a armatei - care deja este de tip NATO - și
echipamente de tip NATO făcând o armată și mai performantă, capabilă să câștige, și cred că înțelegem cu toții în lumea liberă, inclusiv în România, că Ucraina trebuie să fie sprijinită pentru a câștiga acest război, nu doar pentru a-și limita pierderile în acest război.

Cât de mare e pericolul nuclear?

- Vizibil deranjați de întâlnirea de la Ramstein, oamenii lui Putin amenință din nou apăsat cu arma nucleară - că e vorba despre arma de distrugere a planetei sau că e vorba despre lovituri
nucleare tactice pe care Putin însuși spune că le au doar rușii. În evaluarea dumneavoastră e retorică, vor doar să ne facă să ne fie frică sau au de gând să folosească arma nucleară?

- Acest tip de retorică este totalmente inacceptabil, este o retorică iresponsabilă. O mare putere nucleară cum este Federația Rusă și cum era Uniunea Sovietică până acum câteva decenii, odată ce este o putere nucleară de un astfel de calibru, cu acea forță, cu acea putere distructivă vine și responsabilitate. Noi nu vedem elemente de natură militară care să indice folosirea unor astfel de armamente, de tipuri de armamente, dar constatăm cu îngrijorare faptul că retorica cu privire la acest lucru se amplifică, iar în estimarea noastră este un element mai degrabă de presiune psihologică atât asupra Ucrainei, cât și asupra populațiilor din țările NATO și din țările democratice. Nu vedem un disc iminent de utilizare a unor astfel de arme, dar pentru numele lui Dumnezeu, dacă Hrușciov în 1962, la criza rachetelor din Cuba, au știut să dezescaladeze și să fie responsabili, Uniunea Sovietică a lui Hrușciov, avem așteptarea de la o putere nucleară de astăzi să aibă același tip de responsabilitate și să fie extrem de precauți în utilizarea unor astfel de elemente de amenințare publică, dar repet, nu vedem o intenție de a le și folosi. Însă în sine utilizarea acestei retorici este contraproductivă, este iresponsabilă și trebuie să înceteze neîntârziat.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gabriel Cotabiță, greu încercat de moarte! Prin ce a trecut artistul și ce ascundeau aparițiile sale...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”