Video Momentul în care unitatea specială „Ghosts” a lovit două nave de desant ruseşti în Crimeea. Portul rusesc Tuapse, în flăcări

Data actualizării: Data publicării:
Nava rusească Iamal
Navă rusească. Foto: Profimedia

Direcţia principală de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a anunţat luni că militari din cadrul unităţii sale speciale „Ghosts” au lovit „cu succes” două nave de desant ruseşti de „mari” dimensiuni în Crimeea ocupată, în noaptea de duminică spre luni, relatează Reuters şi Unian.

În momentul atacului, navele care fac parte din Flota rusă din Marea Neagră, se aflau în Golful Sevastopol, a indicat GUR, precizând că este vorba de navele de desant „Iamal” - din proiectul 775- şi „Nikolai Filcenkov”, din proiectul 1171.

Potrivit GUR, nava „Iamal”, construită în 1988, are o lungime de 112,5 metri şi este capabilă să transporte o încărcătură de până la 500 de tone, inclusiv vehicule blindate şi forţe de debarcare. Costul estimat al navei este de peste 80 de milioane de dolari. Nava „Nikolai Filcenkov”, construită în 1975, poate să transporte până la 1.000 de tone, inclusiv zeci de vehicule blindate şi o forţă de debarcare numeroasă. Costul estimat al acesteia este de peste 70 de milioane de dolari, notează Unian.

Conform informaţiilor GUR din acest moment, ambele nave ruseşti au suferit pagube serioase şi s-ar putea să nu fie capabile să intre prea curând în funcţiune.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atac asupra portului Tuapse

În acelaşi timp, Moscova a anunţat un nou atac ucrainean cu drone asupra portului rusesc Tuapse de la Marea Neagră, care a provocat un incendiu şi decesul unei persoane, la doar câteva ore după ce un incendiu a fost stins în urma unui atac similar în 16 aprilie asupra aceluiaşi port, potrivit Reuters.

Tuapse, unul dintre principalele porturi din sudul Rusiei, este un nod de export de produse petroliere, dar care operează şi transporturi de cărbune şi îngrăşăminte. În plus, aici se află o importantă rafinărie de petrol cu acelaşi nume, deţinută de compania Rosneft.

„Tuapse a fost ţinta unui nou atac masiv cu drone”, a declarat Veniamin Kondratiev, guvernatorul regiunii Krasnodar, pe aplicaţia de mesagerie MAX. „A izbucnit un incendiu în port”, a adăugat el.

Kondratiev a declarat că un bărbat a fost ucis în port, iar un altul rănit, iar resturi de drone au avariat mai multe clădiri din oraş, printre care o şcoală primară o grădiniţă, un muzeu, o biserică, un bloc de locuinţe şi o conductă de gaze, a precizat el.

Parchetul local din Tuapse a declarat că a fost avariată infrastructura de transport din port, în timp ce agenţia de presă oficială RIA Novosti a informat că şcolile de aici şi-au suspendat pentru luni cursurile.

Ministerul rus al Apărării a declarat că 112 drone ucrainene au fost distruse deasupra a şapte regiuni ruse, precum şi deasupra Mării Negre şi a Mării Azov.

Terminalele portului Tuapse exportă nafta, păcură, „motorină de vid” (VGO) şi motorină cu conţinut ridicat de sulf produse de rafinăria locală, precum şi de uzinele de prelucrare a petrolului din regiunea Samara şi de rafinăria Rosneft din Saratov, situată pe malul fluviului Volga.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Micul oraș din România care devine un punct-cheie pentru producția de muniție NATO. Are o tradiție...
Digi FM
O prăjitură cu nuci a costat-o 1.708 euro pe o pensionară din Elveția. Ce eroare a făcut la plata cu cardul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
„Ce ați vrea, să nu mai participăm la proteste?”. George Simion, reacție după violențele de la protestul din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Mai mulți artiști s-au retras din turneul lui Ed Sheeran. Decizia vine după mesajele pro-palestiniene ale lui...