Organizaţiile rusești care au conexiuni cu Navalnîi, declarate "extremiste" de justiție. Liderii și membrii lor nu au voie să candideze

Data publicării:
alexei navalnii zambeste si face semnul V din cusca de sticla in sala de judecata, unde e pazit de politisti
Alexei Navalnîi, în sala de judecată. Foto: Agerpres/EPA

Un tribunal rus a aprobat miercuri o solicitare a procurorilor de a declara drept "extremiste" organizaţiile care au conexiuni cu opozantul Kremlinului, Alexei Navalnîi, aflat în închisoare. Decizia permite scoaterea unor astfel de organizaţii în afara legii, precum şi creşterea represiunii la adresa susţinătorilor acestora. În plus, o lege adoptată săptămâna trecută de parlamentul rus le interzice liderilor, membrilor și susținătorilor organizațiilor declarate "extremiste" sau "teroriste" să mai participe la alegeri.

Hotărârea tribunalului, care intră în vigoare imediat, interzice efectiv membrilor unor astfel de grupuri să participe la alegerile parlamentare din acest an.

"S-a recunoscut că aceste organizaţii nu doar că au diseminat în mod voluntar informaţii care incită la ură şi ostilitate faţă de reprezentanţii puterii, ci au comis de asemenea infracţiuni şi delicte extremiste", a declarat presei reprezentantul procuraturii, Aleksei Jafiarov, după anunţarea deciziei, potrivit Agerpres, care preia AFP.

Această hotărâre vizează în special Fondul pentru lupta împotriva corupţiei (FBK), cunoscut pentru anchetele sale răsunătoare cu privire la stilul de viaţă al elitelor din Rusia şi delapidările comise de acestea, precum şi birourile regionale ale opozantului Alexei Navalnîi, care se ocupă de organizarea manifestaţiilor şi a campaniilor electorale.

Navalnîi, care execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate cu închisoarea pe baza unor acuzaţii pe care liderul opoziţiei ruse le consideră măsluite, a negat acuzaţiile de extremism, pe care le-a explicat ca fiind o încercare de a elimina opoziţia la adresa partidului de guvernământ Rusia Unită, în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie.

După decizia de miercuri a justiţiei, Navalnîi a promis că "nu va da înapoi".

"Ne vom descurca, vom evolua, ne vom adapta. Dar nu ne vom îndepărta de obiectivele şi ideile noastre. Aceasta este ţara noastră şi nu avem alta", a scris opozantul rus pe contul său de Instagram după anunţarea hotărârii.

Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului Rusiei, a adoptat săptămâna trecută o lege prin care introduce o interdicție temporară pentru liderii și membrii organizațiilor considerate extremiste sau teroriste de a participa la alegeri. Criticii spun că Moscova vrea să se asigure că opozanții regimului nu vor lua parte la alegerile din Rusia. 

Persoanale declarate prin decizie a instanței ca făcând parte din organizații extremiste sau teroriste nu au voie să candideze la niciun fel de scrutin, potrivit noii legi.

Fondatorii și conducătorii acestor organizații au interdicție de participa la alegeri timp de cinci ani de la decizia instanței prin care organizația a fost interzisă sau desființată.

Membrii acestor organizații, precum și persoanele implicate în astfel de activități au interdicție timp de trei ani.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei