VIDEO. Florida înainte de uragan. Filmarea unui regizor român
Data publicării:
Uraganul Irma se apropie ameniţător de coastele Floridei și va lovi năprasnic acolo în această seară. Cum resimt sosirea uraganului Irma cei care au rămas în Miami vedem împreună dintr-un filmuleţ înregistrat de regizorul român Alex Ceaușu în metropola americană, aseară.
„S-au adunat foarte mulţi nori negri deasupra clădirii în care ne aflăm. A început să şi plouă de câteva momente bune, iar printre clădiri se aude aşa, un şuierat ca de război, nu ştiu cum să spun. Mă uit în continuare la palmierii de la parterul clădirii şi mă întreb cât vor mai rezista în bătaia vântului acestuia atât de puternic. Mâine dimineaţă ( azi dimineaţă, n.r.) se presupune că Irma o să lovească Florida, dar până atunci cred că va fi o noapte grea. Iată cum fulgeră! ”, relata Alex Ceaușu.