Viața a milioane de oameni din Himalaya, care trăiesc sub nivelul lacurilor glaciare, în pericol din cauza topirii ghețarilor (raport)

Data publicării:
himalaya
Ghețarii din Himalaya riscă să piardă până la 80% din volumul lor până la sfârșitul secolului. FOTO: Profimedia Images

Munții Himalaya se apropie de un punct critic, întrucât gheţarii din acest masiv se topesc mai repede decât în urmă cu un deceniu, potrivit unui studiu dat publicităţii luna aceasta. Fenomenul ameninţă securitatea aprovizionării cu apă, pe măsură ce regiunea se apropie de un „volum maxim”, preconizat să fie atins până la jumătatea secolului.

Studiul a fost realizat după prăbuşirea, la sfârşitul lunii august, a unui gheţar din Himalaya aflat la graniţa Nepal-Tibet, care a provocat alunecări de teren în cascadă şi viituri în văile din aval. Au fost confirmate cel puţin 1.300 de decese, iar peste 5.300 de persoane sunt date dispărute în Nepal şi în regiunea Tibet, China.

După topirea gheţarilor, în urma acestora rămân lacuri glaciare instabile, ţinute în loc doar de pietre şi gheaţă, deasupra unor văi unde locuiesc milioane de oameni, se mai spune în studiul citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Pierderile din masa gheţarilor în Himalaya s-au accelerat în ultimele decenii, iar în prezent sunt monitorizaţi la sol doar 21 de gheţari din cei circa 40.000 de pe teritoriul regiunii Hindukuş-Himalaya, un vast sistem muntos care se întinde pe teritoriul a opt ţări, din Afganistan până în Myanmar, potrivit studiului.

200 de lacuri în stare de risc

Aproape 200 de lacuri glaciare din India au fost identificate ca prezentând un risc înalt, iar 56 dintre ele sunt clasificate ca prezentând „un risc foarte înalt”, milioane de oameni din aval fiind expuşi.

Pe măsură ce regiune se apropie de „volumul maxim”, punctul când debitele râurilor nu mai cresc şi încep să scadă, implicaţiile asupra aprovizionării cu apă vor fi profunde.

Întrucât Himalaya susţine peste 20% din PIB-ul Indiei, regiunea reprezintă o componentă esenţială din infrastructura economiei naţionale, de care depind sute de milioane de persoane.

Deşi reprezintă circa 18% din teritoriul Indiei, regiunea Himalaya as fost afectată de circa 35% din dezastrele naturale din această ţară.

Studiul a fost realizat de Systemiq, o firmă de consultanţă în domeniul sustenabilităţii, împreună cu Integrated Mountain Initiative, Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Integrată a Munţilor şi G.B. Pant National Institute of Himalayan Environment din India.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât valorează armata la pensie în 2026. Diferența importantă pentru cei care au făcut stagiul înainte de 2001
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Nicolas Cage, schimbare spectaculoasă de look la 62 de ani. Apariție rară alături de soția sa, cu 31 de ani...
Adevarul
De ce se pregătește Europa pentru un conflict mai larg, dincolo de Ucraina. Ceva îngrijorează profund liderii...
Newsweek
Siegfried Mureșan, anunț vital despre creșterea pensiilor. Nu sunt veștile așteptate de pensionari
Digi FM
A renunțat la cariera în Drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă
Digi Animal World
Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
Film Now
Meg Ryan, toată un zâmbet alături de fiul ei. Imagini rare cu actrița din „When Harry Met Sally” și Jack Quaid
UTV
Romina Gingașu a șters fotografiile cu Piero Ferrari. Ce spune despre zvonurile despărțirii: „Suntem mai...