Ţările nordice au fost lovite de un val de căldură, după ce temperaturile s-au apropiat de recordurile absolute stabilite în această regiune, unde termometrele indică de câteva zile valori cuprinse între 30 şi 35 de grade Celsius. De asemenea, un raport arată că Arctica se încălzeşte de trei ori mai repede decât restul planetei, informează AFP.
În Kevo, o localitate din nordul Finlandei, a fost măsurat un nou record de căldură, după ce meteorologii au anunţat duminică 33,5 grade Celsius, o valoare care reprezintă cea mai ridicată temperatură înregistrată în nordul ţării după recordul absolut în domeniu, 34,7 grade Celsius, stabilit în anul 1914, potrivit agenţiei de presă STT.
La nivel naţional, iunie 2021 a fost cea mai caldă lună iunie raportată în Finlanda de la debutul măsurătorilor meteorologice din 1844, cu o temperatură medie de 16,5 grade Celsius, care a depăşit precedentul record din anii 1950, a confirmat Institutul naţional de meteorologie.
În Suedia, iunie 2021 a fost din nou cea mai caldă a şasea lună a anului înregistrată la Stockholm (cu o valoare medie de 19,3 grade Celsius) de meteorologii locali, depăşind recordurile precedente din 2018 şi 2019.
În Norvegia, Institutul de Meteorologie a înregistrat duminică 34 grade Celsius la Saltdal, o localitate dintr-un comitat situat în proximitatea Cercului Polar, această valoare reprezentând cea mai ridicată temperatură întregistrată în întreaga ţară în acest an. Ea este cu doar 1,6 grade Celsius mai mică decât recordul absolut de temperatură din Norvegia.
„Nopţi tropicale” - atunci când valorile din termometre nu scad sub pragul de 20 de grade Celsius - au fost înregistrate în mai multe zone din Norvegia, informează Agerpres.
Vara anului 2021 a fost deja marcată de un record absolut de temperatură în Canada, care s-a apropiat de valoarea de 50 de grade Celsius la umbră, sub efectul unei „cupole de căldură”.
De asemenea, Noua Zeelandă a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată de la începutul măsurătorilor meteorologice, conform statisticilor oficiale, în ciuda faptului că țara a fost lovită de un vortex polar în urmă cu o săptămână.
Potrivit unui raport publicat în mai, Arctica se încălzeşte de trei ori mai repede decât restul planetei noastre, confruntându-se cu o creştere a valorilor de temperatură mult mai rapidă decât se aşteptau specialiştii şi care este departe de a se fi încheiat.
Editor : M.L.