„La ora 09:30 în această dimineaţă, am fost informată că o explozie a avut loc la gazoductul Chevron. Chevron a cerut ca oraşul Milford să fie evacuat, ceea ce s-a şi întâmplat”, a declarat Jo Ann Livingston, purtătoare de cuvânt a biroului şerifului din districtul Ellis, informează Mediafax.
Aproape 200 de elevi se numără printre persoanele evacuate, a precizat Livingston pentru AFP. Ei au fost duşi la un liceu dintr-o localitate vecină.
„Din câte ştiu, nu a fost niciun rănit în oraş”, a asigurat aceasta.
Presa locală a raportat că conducta de transmisie a gazului natural a explodat când unul dintre angajaţii instalaţiei a lovit-o.
Muncitorii au fost în măsură să fugă din zonă înainte ca aceasta să fie înghiţită de flăcări, conform postului local de televiziune WFAA.
Imaginile transmise pe site-ul de Internet al postului arătau o coloană enormă de fum şi flăcări care se ridicau de la locul exploziei, în mijlocul unei zonei deşertice.
„Chevron a implementat procedurile de urgenţă şi este în prezent în curs de soluţionare a accidentului. Preocuparea principală a Chevron la ora actuală este de a asigura securitatea angajaţilor săi şi a comunităţilor din împrejurimi”, a menționat compania într-un comunicat.
Oraşul Milford este situat la aproimativ 80 de kilometri sud de Dallas.