Ucraina, „suspiciuni rezonabile” că Rusia ar avea „arme nucleare” în Crimeea

Data publicării:
vladimir putin_kremlin.ru

Ministrul de externe ucrainean, Pavlo Klimkin, a declarat marţi că Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în martie 2014, a devenit o 'mare bază militară' a Moscovei, afirmând că autorităţile de la Kiev au 'suspiciuni rezonabile' cu privire la existenţa unor 'arme nucleare sau cel puţin a unor infrastructuri pentru arme nucleare' în peninsulă, potrivit agenţiilor de presă EFE şi Interfax-Ukraina, citate de Agerpres.



Într-un interviu acordat postului de televiziune ATR, şeful diplomaţiei ucrainene a asigurat că Rusia efectuează din Crimeea livrări de echipamente militare, bunăoară, către Siria.

Ministerul de Externe al Ucrainei intenţioneze să elaboreze un proiect de rezoluţie privind 'militarizarea Crimeii ocupate' pe care îl va prezenta Adunării Generale a ONU, a spus Klimkin.

Nu este pentru prima oară când Kievul acuză Rusia de instalarea unor presupuse arme nucleare în Crimeea, notează în acest context publicaţia rusă Vzglia (pro-Kremlin). Anul trecut, preşedintele Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean), Andrii Parubii, a declarat în cadrul unei sesiuni a Adunării Parlamentare a NATO că Moscova ar planifica să instaleze, iar - conform unor informaţii - ar fi 'instalat deja' 'armament nuclear ofensiv' în Crimeea. În replică, senatorul rus Franţ Klinţevici a declarat că Moscova nu are niciun motiv pentru a desfăşura arme nucleare în Crimeea şi l-a criticat pe preşedintele Radei pentru 'demonizarea' Federaţiei Ruse.

Cu toate acestea, în 2015, Ministerul de Externe rus a declarat că Crimeea este componentă a Federaţiei Ruse şi, prin urmare, Moscova are dreptul de a instala arme nucleare în peninsulă, aminteşte Vzgliad.

Expertul militar rus Konstatin Sivkov, vicepreşedintele Academiei pentru probleme geopolitice din Moscova (think tank) a catalogat afirmaţia făcută marţi de ministrul de externe ucrainean drept 'declaraţia unui nebun', notează publicaţia menţionată.

'În genere, armele nucleare nu sunt amplasate într-o zonă de graniţă, ci adânc în teritoriul unei ţări pentru a nu permite să fie distruse de către un potenţial inamic în cazul unui conflict militar, întrucât armele nucleare sunt primele vizate' într-un eventual conflict, a explicat expertul citat pentru Vzgliad.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”