Trimisul american Jared Kushner s-a întâlnit cu liderul politic al Hamas în Egipt: „Nu poate exista nicio ambiguitate”

Data publicării:
Jared Kushner purtând costum
Jared Kushner FOTO: Guliver/GettyImages

Jared Kushner, trimisul președintelui american Donald Trump, s-a întâlnit duminică în Egipt cu liderii Hamas pentru a-i îndemna să-și respecte angajamentul de a se dezarma, potrivit a două surse care au cunoștință despre întrevedere, relatează Axios.

Aceasta a fost prima întâlnire a lui Kushner cu liderii Hamas de la semnarea acordului de încetare a războiului din Gaza, în luna octombrie a anului trecut.

Această întâlnire neobișnuită a avut loc în contextul în care Casa Albă și Consiliul pentru Pace al lui Trump fac presiuni atât asupra Hamas, cât și asupra Israelului pentru a trece la următoarea etapă a planului de pace în 20 de puncte al Statelor Unite.

Se preconizează că ginerele și trimisul lui Donald Trump va efectua luni o vizită în Israel și se va întâlni cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru a discuta despre „măsurile corespunzătoare” pe care Israelul trebuie să le ia, a precizat sursa.

La întâlnire au participat alături de Kushner înaltul reprezentant al Consiliului pentru Pace, Nickolay Mladenov, și fostul prim-ministru britanic Tony Blair, care este, de asemenea, membru al consiliului.

Liderul politic al Hamas, Khalil al-Hayya, a participat alături de șeful serviciilor secrete egiptene, Hassan Rashad, de diplomatul qatarez Ali al-Thawadi și de un înalt oficial turc.

O sursă care are cunoștințe despre întâlnire a declarat că obiectivul era „transpunerea” obligațiilor Hamas de a demilitariza Gaza „în măsuri concrete și verificabile”.

Sursa a precizat că aceste măsuri menite să mențină încetarea focului în Gaza includ transferul autorității de guvernare către guvernul tehnocratic palestinian și asigurarea faptului că Hamas nu va avea niciun rol în viitoarea guvernare a enclavei palestiniene.

Consiliul pentru Pace dorește ca Hamas să înceapă procesul de dezarmare și de demontare a infrastructurii militare, să permită desfășurarea Forței Internaționale de Stabilizare și să faciliteze redresarea și reconstrucția Gazei, fără ca palestinienii implicați în aceste eforturi să fie victime ale furturilor sau intimidărilor, a declarat sursa.

De asemenea, consiliul dorește ca Israelul să efectueze „retrageri corespunzătoare” din Gaza în cazul în care Hamas începe procesul de dezarmare și să accelereze ajutorul umanitar către această enclavă.

„Nu poate exista nicio ambiguitate: Hamas trebuie să renunțe la puterea de guvernare, la toate armele și la întreaga infrastructură militară. Iar Gaza nu va mai putea fi niciodată o sursă de terorism pentru Israel”, a declarat sursa.

Citește și:

„Consiliul pentru Pace” al lui Trump a elaborat un plan pentru Fâșia Gaza, dar bombardamentele israeliene s-au intensificat

Armata Israelului nu se va retrage din Liban, Siria sau Fâșia Gaza, avertizează ministrul israelian al Apărării

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Blondă, cu bucle și aer de Marilyn Monroe. Mădălina Ghenea, transformare spectaculoasă, înfășurată doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
După 15 ani de cercetări experimentale, oamenii de știință chinezi confirmă existenţa particulei „glueball”...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”