Țara care ar putea profita cel mai mult de exodul companiilor din China
Mexic este una dintre țările care ar putea profita cel mai mult de exodul companiilor din China. Are atuuri importante, precum apropierea de Statele Unite și forța de muncă ieftină. Mai multe companii analizează oportunitatea mutării liniilor de producție în această țară, unele chiar din China.
Mexicul este o destinație care câștigă o tot mai mare importanță în ochii investitorilor, în condițiile în care războiul comercial dintre Statele Unite și China, pe de o parte, și pandemia de coronavirus, pe de altă parte îi determineă să reexamineze lanțurile globale de aprovizionare. Iar producătorii de electronice taiwanezi Foxconn și Pegatron sunt printre companiile care intenționează să deschidă noi fabrici în această țară, potrivit unor surse citate de Reuters.
Această tendință ar putea aduce în doar câțiva ani investiții de miliarde de dolari în a doua cea mai mare economie din America Latină, care se confruntă cu cea mai gravă recesiune din 1930.
Foxconn și Pegatron sunt contractori pentru unii dintre cei mai mari producători de telefoane din lume, inclusiv pentru Apple.
Conform surselor Reuters, Foxconn, care are cinci fabrici în Mexic, ar putea produce în această țară telefoanele iPhone, iar o decizie finală va fi luată spre finalul acestui an.
La rândul său, Pegatron a început discuțiile cu creditorii pentru o nouă fabrică în Mexic, unde va face cipuri și alte componente electronice.
Sunt și companii chineze care își fac unități de producție în Mexic. Luxshare Precision Industry ia în considerare construirea unei fabrici în acest an, pentru a evita implicațiile războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii. Nu se știe încă ce produse vor fi fabricate în Mexic de către Luxshare, companie care potrivit presei este principalul producător al căștilor Apple.
Planurile companiilor au legătură și politica de apropiere a surselor de producție, ce câștigă teren la Washington. Administrația Trump ar putea acorda stimulente financiare pentru a încuraja firmele să-și mute producția din Asia în Statele Unite, America Latină și în Caraibe.
Asta după ce lanțurile de aprovizionare s-au blocat din cauza coronavirusului, ceea ce a dus la întreruperea aprovizionării cu componente și materiale din China pentru industria auto și pentru fabricile de electronice și de farmaceutice.
Potrivit analiștilor, Mexic este una dintre țările ideale pentru companiile care iau în calcul reajustarea lanțului de furnizori. Guvernul a încheiat un nou acord de comerț liber cu Statele Unite, cea mai mare piață de consum din lume. De asemenea, beneficiază de apropierea geografică de SUA, dar și de forță de muncă ieftină.
- Etichete:
- china
- producție
- mexic
- coronavirus
- razboi comercial